O colecţie de compromisuri

Fiecare se gândește la sine, numai eu la mine.
Poate oi fi luată drept nebună, sărită de pe fix, egoistă sau mi s-or găsi multe alte adjective şi combinaţii de cuvinte ce m-ar putea descrie, dat nu prea-mi pasă. Oricum părerea mi-o voi spune. Deci aşa: eu nu cred că fiecare om are nevoie de cineva, şi nu cred că oamenii nu pot avea o viaţă fericită fiind singuri, fără familie, fără copii, fără un partener de viaţă. Pentru o bună parte din noi e greu fără familie şi copii. Pentru unii, însă, e greu să ai familie şi copii. Când ai familie şi copii, nu mai trăieşti pentru tine – trăieşti pentru dânşii…mulţi sau puţini or să-mi sară-n cap să mă contrazică. Probabil aşa gen de persoane sunt mult prea egoiste pentru o familie.
Şi atunci, care este leacul?
Nu cred că este.

Pur şi simplu fiecare din noi la un moment dat hotărăşte că hvatit jiti dlya sebya a venit timpul să împartă lumea sa cu cineva. Dacă desigur îşi dă seama ce-i asta căsătorie, familie, şi aoleu 🙄 copii. Că mulţi nu-şi dau, şi continuă să traiscă pentru ei. Ba chiar impune partenerul/partenera să trăiască tot pentru el/ea.

Desigur, în acest caz şi partenerul e vinovat. Ca ori permite aşa ceva, ori e prost şi nu vede ca este folosit în alte scopuri decât este scris în instrucţiunea de folosire 😆 şi-ar dori. Însă unora le place, se complac, căci dragostea e oarbă şi face multe din om. Uneori face atât de multe că nu mai rămâne nimic. Dar asta e altă temă.

Deşi în vremurile vechi stereotipurile şi ideile impuse de societate aveau influenţă puternică, în minţile părinţilor a unora, desigur noştri, aceste idei încă mai persistă. Trebuie să ai familie, trebuie să ai copii, nu poţi sta singur, cum aşa? 😯
Şi dacă eu nu vreau familie? Şi dacă mi-e bine aşa? Şi dacă eu repede mă plictisesc? Şi dacă sunt egoist? Şi dacă eu iubesc singurătatea mea? Şi dacă eu nu vreau să fac compromisuri? Şi ce? aaa?
Nici acum la 20, nici la 30, 40 sau 50 de ani?
Cu anii asta trece? Poate, dar nu la toţi.
Unii, cu trecerea anilor, se simt atât de comod şi bine singuri, încât atunci când parcă a venit cineva care să-l completeze, oricum nu îşi găseşte loc. Este deranjat, după ce dispare pasiunea şi înflăcărarea de la început. Nu merge. Uite aşa, simplu şi dureros: nu merge. Căci singurătatea a devenit partenerul ideal. A ocupat locul unui partener real, din carne şi oase, sentimente şi trăiri,  dureri şi lacrimi.
Iar ăştia care nu vor pe cineva alături pentru o perioadă lungă, se consideră nebuni şi stranii, deoarece sunt non-conformişti.
Viaţa, în general, e o colecţie de compromisuri.

Ce nu este familia

Mulţi au scris despre ce este familia, mai pe înţelesul lor, mai de prin cărţi luate fiind definiţiile. Unii au încercat să dea sfaturi cum tre’ să faci să ai o familie fericită. Eu nu am familie. Nu am familia mea, am vrut să spun. Dar am crescut într-o familie, desigur.

Fiecare are percepţiile sale, definiţia sa, imaginea sa despre ce este familia. Eu însă mi-am făcut o imagine ce nu este familia, în special familia modernă.

  • nu este familie atunci când seara, după serviciu, nu te grăbeşti să mergi acasă, ci ai prefera o cafea sau bere cu prietenii
  • nu este familie atunci când petreci mai mult timp pe twitter, facebook, odnoklassniki, şi alte reţele de socializare decât cu partenerul de viaţă
  • nu este familie atunci când partenerul de viaţă află de problemele sau bucuriile tale de la alţii, sau mai rău, de pe net (twitter, facebook, odnoklassniki, şi alte reţele de socializare)
  • nu este familie atunci când seara, după serviciu, preferi să chemi un prieten să te conducă acasă, decât să faci o plimbare alături de el/ea
  • nu este familie atunci când te plângi că eşti în depresie, ai o viaţă de rahat, etc. etc., şi scrii despre asta peste tot, în loc să cauţi rezolvare împreună cu el/ea (la bine şi la rău împreună, parcă aşa era, nu? :roll:)
  • nu este familie atunci când îţi pui ţâţele pieptul pe net ca avatar, să admire toţi, mai puţin bărbat-tu, că el nu are twitter, şi nu poate afla, nu?
  • nu este familie atunci când înjuri ca la gura cortului, crezându-te un model pentru copilul tău
  • nu este familie atunci când porţi grija altor cupluri/familii, în timp ce în cuibuşorul tău culoarea roz s-a transformat în gri de ceva timp bunişor
  • nu este familie atunci când preferi să faci orice, numai nu o oră de desen sau citire cu odrasla ce te vede şi aşa, doar câteva ore pe săptămână. Că oricum copilul creşte, nu s-a opri acum de crescut de la aşa un fleac, nu? 👿
  • nu este familie atunci când tu nu vrei o familie, ci eşti nevoit s-o ai.
Trist, dar adevărat 😐

Ghid de spălat creierii

Până acum un timp, nu deschideam mapa Spam, făceam empty imediat. Până când într-o zi, din greşeală, a ajuns un mesaj important acolo. De atunci – deschid, analizez adresele şi subiectul, după care şterg ce e de şters. Azi, cu un ochi deschis şi unul închis de nesomn, văd un e-mail cu denumirea “Ghid de înşelat – cum să înşeli şi să nu fii prinsă”.

Zic măăăi, ia uite, şi de astea deja au apărut. Cândva era ghid de frumuseţe, ghid de sănătate, ghid de educat copiii. Mai curând vedem ghid cum să-ţi ţii soţul acasă, ghid sexual, ghid de manipulare şi am ajuns s-o văd şi pe asta ghid de înşelat. Şi am deschis, tentaţia era prea mare – oare chiar sunt paşi concreţi indicaţi? Da, era ceva. Vag, nu chiar instrucţiune, dar sfaturi erau.  Şi culmea – unele femei chiar citesc şi cred asta.

O să mă întrebaţi ce am căutat eu acolo, de ce am deschis pagina. Pentru că am vrut să văd ce prostii de spălat creierii se scriu acolo.

Şi m-am întrebat: da oare câte femei citesc şi iau aminte ce e scris acolo? Multe? O fi. Cele care vor să înşele dar nu au curajul, că nu au avut pân acum un ghid acătării 😈 . Şi dacă scrie în ghid, deci se poate? Gataaaa, avem liber la înşelat. bull shit

Dar hai să facem un ghid pentru spălat creierii celor ce mai cred în PCRM  :mrgreen:. Îs rea, ştiu. Sau un ghid cum să nu crezi tot ce se scrie în alte ghiduri de căcat

Chiar e greu de căutat cărţi bune, scrise de oameni şcoliţi, nu toţi jurnaliţeii ăştia care nu au ce scrie şi inventează roata. Sunt gratis, la bibliotecă. Dar stai, am uitat. Suntem o naţiune care nu citeşte cărţi. Suntem o naţiune care crede în ghiduri. Şi fără coloană vertebrală (a se citi coaie).

Femeia – faună decorativă?!

Rolul femeii în societate desigur, e incontestabil. În familie, e super mega important (cum zice cineva tare drag mie 😆 ). Așa știm noi, așa știu eu pentru că fac parte dintr-o societate care fără rușine recunoaște asta. Nu e valabil însă pentru toți această afirmație.

Pentru japonezi, femeia are un rol aparte. Un rol important. Un rol fără de rol. Greu de explicat. Am cules câte ceva ce m-a făcut să cred că am ajuns în secolul XV.

  • Japonia e una dintre rarele țări, pe lângă Korea și Indonezia, care mai asigură câteva zile libere pentru perioada în care acestea au menstruație, dacă aceste condiții împiedică buna exercitare a sarcinilor. De obicei se dau 1-2 zile libere. Doar că nu toate femeile cer aceste zile libere. Or, aceasta le-ar submina autoritatea, le-ar face să pară niște creaturi slabe, fragile, de la care nu te poți aștepta să muncească în rând cu bărbații.
  • Multe femei frumoase sau drăguțe servesc companiei drept faună decorativă corporativă.
  • Deși cu timpul acest concept a început a dispărea, totuși mai este întălnit: femeile trebuiesc ținute la pozițiile de jos în cadrul firmei. Căci, se așteaptă că acestea odată ce-și vor găsi un soț, vor demisiona. Doar acesta este scopul, nu? A munci într-o companie mare nu este o șansă bună pentru carieră, ci o șansă perfectă de a întâlni un soț. Odată ce a apărut potențialul soț, aceasta nu are de ce-și mai face griji, și este subînțeles de la sine că se gândește deja la viitorii copii care vor apărea inevitabil după căsătorie.
  • Când o companie angajează o femeie, nu se angajează un muncitor, ci o potențială soție. Desigur, managerii se așteaptă la o contribuție calitativă de la așa-zisele viitoarele mirese, dar frumusețea și cultura sunt un criteriu important pentru angajare. Multe dintre companii nici nu ascund acest fapt, afișând clar criteriile de angajare. Unele firme nu vor angaja, de exemplu, o femeie tânără necăsătorită dacă aceasta nu locuiește cu părinții. Nu există un anumit fel de a spune ce fel de pozne poate face o femeie nesupravegheată, aceasta doare se subînțelege. Și apoi, o femeie cu scheleți în șifonier nu ar trezi interes în rândul bărbaților celibatari din companie.

Dragele mele, vă doresc să fiți iubite, apreciate și rolul vostru să nu fie niciodată subminat. Fiți fericite!

2 vrabii pe o balegă

Mi-a plăcut mereu să analizez unele relații. Nu mă bag, nu mă implic, stau doar cuminte într-un colțișor și urmăresc. Comportamentul, reacția, caracterele, oamenii, orice. De ceva timp am în fața ochilor mei foaaarte curioși și flămânzi o soap opera aș spune. Și totul se întâmplă exact ca-n filme. Căci, viața bate filmul, nu-i așa? 😀

S-au întâlnit într-o țară străină, îndepărtată. Foarte departe de casă, unde fiecare e pe cont propriu. Unde nu ai rude, prieteni sau ajutor de nici un fel, moral, material, sincer sau necondiționat.

Frumoase amândouă ele. Tinere și pline de viață. Apoi l-au întâlnit și pe el. El, tânăr, cu ochi ageri și foarte mândru de sine. Înfumurat, foarte încrezut în propria puterea de seducție și neputința de a rezista farmecului imaginar(t). Liniștit la început. Apoi și-a început a reveni după șocul de a fi aruncat pe această insulă stranie.

S-au împrietenit. Toți trei: domnișoara Diavoliță (dD), Cealaltă domnișoară (Cd) și domnișorul Înfumurat (dÎ). Formau un triughi perfect. Parcă erau un trio desăvârșit. Aparent se înțelegeau foarte bine. Aparent ele erau prietene chiar. Cunoșteau o limbă străină dar ex-maternă, care lui îi era străină și neplăcută, limbă care ar fi trebuit să le ajute să se înțeleagă mai bine. Totuși, asta nu le-a ajutat deloc.

El, ca un mascul care s-a simțit vânat, dorit, cucerit, a ales-o pt dD, care la început se juca cu el, nu s-a apărat și asigurat împotriva valului ce venea peste ea. Parcă-parcă ceva se înfiripa. Era frumos. Erau o pereche frumoasă. Cel puțin așa se priveau. Cel puțin așa vedeau toți.

Dar… venea spre ei un tsunami. Un mare și puternic tsunami pe nume Cd (nu, n-am uitat de ea până acum, abia acum a apărut și ea pe scenă, abia acum a venit rândul ei să fie povestită).

În timp ce cei doi porumbei se simțeau bine împreună, Cd nu a stat nici o clipă resemnată într-un colț, privind cum dD se bucura de atenția lui. Cât putea, era mereu cu ei. Nu le lăsa momente să respire. Deloc. Inventa tot felul de scuze pentru a-i atrage atenția lui. Uneori, chiar părea că e disperată. Se ducea o luptă ascunsă între ele. În față se privea ca fiind foarte amabile și binevoitoare prietene. Pe la spate, fiecare din ele se lupta pentru dÎ. El nu era deloc deranjat de această situație. Părea că îi place chiar acest joc. El balansa între ele. Nu se putea determina nicidecum. Era cu dD dar nu pierdea nicio ocazie pentru a flirta cu Cd.

Când nici nu s-a așteptat dD, s-a pomenit a fi geloasă. Nu a recunoscut niciodată că e geloasă… dar era!

Va continua…