Autobuzele şcolare japoneze

În timp ce autorităţile noastre se bat cap în cap cum să asigure autobuze şcolare pentru elevii care au rămas fără şcoală în sat/comună în procesul de implementare a aşa-zisei “reforme educaţionale”, în Japonia copiii au parte de aşa ceva.

Şi oare unde e dreptatea? De ce copiii noştri nu merită aşa autobuze? Că doar constituţia ah draga de ea 🙄 ne asigură dreptul.

Advertisements

Cum decurg examenele gimnaziale: ai copiat, ai luat 5 şi pe urmă mai mergi şi la liceu!!!

Am primit acum câteva zile un e-mail de la o proaspăt absolventă de gimnaziu. Deși, după povestirea relatată, este un caz din mediul rural,  nu cred că-n orașe sau chiar municipii situația e mai bună.

Mda…poate părea ceva paranormal însă aşa e Moldova. Într-o ţară unde speranţa e în tineri !!!

Deci să începem cu începutul 😉 Anul acesta am avut marele noroc să dau examenele de cl. IX. Am avut examen la franceză şi bineînţeles română şi mate şi singura concluzie la final ….numai denumirea din ele “examene”!  Dezgustător fapt că ele pot conta când vei dori să pleci undeva la studii (nu în Moldova 😉 )

I . Primul examen…MATE….frică , emoţii, oboseală. Început la ora 9:00 şi sfârşit la 11:00. Dar el se începuse mai’naite, cu certuri, că lipsesc florile ,că nu avem două radiouri pentru a auzi cum  să deschidem  plicul cu teste  (ceva inutil, pentru ca aveam deja unul ?! Din principiul “las’ să fie!”), că nu au profii apă pe mese şi tot aşa . Se dăduse startul. Cum au ieşit la iveală testele s-a început forfota , pe cine şi cum să ajute? De unde să copiem ? şi aşa mai departe …..acest examen nu semăna nici a oră de clasă (mai rău)! Spre final intră profa de mate la noi şi începe a controla şi explica testele!

Mda….asta da ,zic şi eu “examen”!!!

II.  Al doilea examen ….Limba Română….linişte ,fără stres şi chiar puţină veselie! ”Ca ne ajută doar!” . De cum s-a dat startul a început forfota copiatului , ajutatului! Nimic ieşit din comun! Şi la final un simplu “Tăt as şie ghini”!

III. Al treilea examen …Limba franceză… deja era ceva presiune ,era totuşi o limbă străină, unii (printre care şi eu) au început să-şi facă ceva ”fiţuici” (mesaje în tel. mobil ;)). Vin la şcoală ,mă întâlnesc colegii , nici vii nici morți ! Şi aflu tragica veste “Avem observator de la raion“. Mda…la început mi s-a părut o situație fără ieșire, mai bine spus “tragică ,îmi tremurau picioarele ,transpirau mânile şi aveam un monolog grozav  😀  “Că uite, cum aşa, tocmai la franceză ,de ce nu la româna?!  Şi ce mă fac ? Cum copiez? Cum îmi ajut colegii? (deşi nu cred că cineva se mai gândeşte şi la asta atunci*) Pe ce notă voi da? Nu știu nimic!” Era o liniște grozavă stăteam ca mielușeii în bănci, nu se mai auzeau forfote de râs, toți serioși . Cu lacrimi în ochi toți erau în așteptarea catastrofei care urma sa aibă loc. Fusesem preîntâmpinaţi (mai bine zis speriați) ca daca ne prind copiind se va anula examenul. Deci, se da startul ! Succese! Uf….ce observator! Îmi părea ca mor când am văzut ca au trecut deja cinci minute şi nimic, nici n-a ieșit din clasa! Dar speranța moare ultima ! Mai trec vre-o cinci, şi minune, observatorul iese îndepărtându-se la o distanţă majoră  de clasele unde se petreceau examenele rămânând pe coridorul larg discutând cu profesorii prezenți . Mmm…..zburam de fericire , repede telefonul (aveam scrise în el mesaje cu temele fundamentale la examen), mi se zbătea inima în piept mai ceva ca la iepure! Auzim pași pe coridor, repede toți la locuri, foiţele ascunse la ciorap ,telefonul în sân, credeam că inima nu-mi mai rezistă, ca acuși gata-gata şi-mi sare nebună din piept şi în cap doar un singur gând “Numai să nu mă prindă” . La final nimeni 😀 . Avem noroc! Eram pregătiți. Avem  un manual de franceză ascuns într-o geantă printre  haine ,un dicționar pe geam printre flori , colegul din faţă avea ceva fiţuici la ciorap, eu –  telefon şi cum se făcea liniște pe sală ieşeau la iveală tot ceea ce dădea viață elevilor :d cum ceva pași săream toți la locuri în bănci :p . Colegul din spate avea şi el tel. mobil şi era sunat de către maică-sa (profesoară ) şi-i dicta gramatica 😀 . Se aud pași, toți la locuri, intră directoarea ,aduce răspunsurile la gramatică , şi pentru colegul din spate, avea o foiţă aparte unde doamna profesoară ii scrise şi eseul (îi făcuse tot testul 😀 ). Aveam şi doua profesoare observatori , parcă nici nu existau (sincer nici nu le-am observat în timpul examenului). Una din ele avea şi ea o fată în clasa paralelă şi găsise intr-un îndrumar tema la eseul din examen….repede scris pe foită , în următoarea secundă foiţa dată directoarei, iar apoi directoarea o transmise elevei. Când încercam să mai privim şi prin carte mai ziceam observatorilor să stea de pază (ca nu cumva să ne prindă).  Sfârșitul se apropia, stăteam  toți ca disperații în baci şi tot ne uitam prin test  (alții mai căutau ceva sa copieze ), dar oricum tensiunea cea mare trecuse deja :d . Auzim vocea observatorului  “Mai aveți 5 min.” Am terminat ! L-am dat ! EXAMENUL!!!! Huuu…..am ieșit din clasă, mi-am șters fruntea şi am pornit-o afara “la aer” 😀 . Cum ieșisem am felicitat profesorii , directoarea, (felicitat pentru ce??? 🙄 *) le-am înmânat câte un buchet de flori şi unul evident i-am dat şi observatorului de la raion cu un sincer MULŢUMESC! Eram toți afara cu un zâmbet pe fata care trecuse deja de  urechi  :D. Copiasem pentru prima dată şi evident a fost ceva ireal de greu pentru mine :d , însă ce nu face elevul  :d . Cred că nu voi uita niciodată acea frica “ca poți fi prins” !

Așa, examenele le-am dat …iuhuuu…. :D. Venise timpul distracției ! Eu mi-am spus  “Mă distrez bine ca apoi să pot compensa plânsul când voi afla notele”. Trecuse ceva timp….așteptam rezultatele …mă suna colegii :“Mâine la scoală , aflăm notele”. Mda…această noutate mă puse pe gânduri  “şi dacă am  5 , dacă le-am dat rău”. Pe mine notele nu mă afectau de loc, însă pe părinți “strașnic”, aici venea legea compensării :d . Deci, mă aștepta ceva dezastruos ! Mi-am luat inima în dinți şi am pornit spre scoală . Acolo se adunaseră deja toți colegii frumușel, triști (mai ceva ca la mort ). Toți stăteau cu capul în jos , unde şi unde se auzea şi câte un glas jalnic “şi dacă nu l-am dat“. Eram în suspans , aşteptam. La ora 11:00 intră directoarea şi postează notele . Atunci se începuse adevărata tragedie , era omor adevărat , niște rezultate “supranaturale”. La  română erau 12 note negative, la franceză niciuna “Mersi directoarei 😀 care ne dădu-se gramatica la toți şi ne era garantata  nota 5”, iar la mate ceva mai binișor dădusem, erau mai puține note negative.

A început verificarea testelor pentru ca mai  apoi să dăm la contestare. Era o atmosfera tensionată , elev care abia scrie, luase 6, iar altul ce mai lucrase ceva în timpul anului dă pe nota 5, se iscase o mică ceartă ,iar ca răspuns profa zice “ce să vă fac, daca nici a copia n-aţi putut”.  Am dat unele contestări , dar când să vedem testele la mate directoarea spuse că profesoara de mate lipsește şi că nu ne dă testele “Pentru ce vouă ,parcă ați ști ceva ?!” Zic “Bine, dar când le vom putea vedea?“ Ea: “Nu știu !” şi cu asta s-a închis discuția . În acea zi începeau deja să se formeze clasa de liceu, toți profesorii , diriginta încercau sa convingă copiii sa rămână la liceu ,caci erau nevoiți sa formeze măcar o clasă. Să nu pună în pericol soarta liceului, pentru aceasta erau rugați chiar şi cei cu note de 4-5 sa rămână să-şi continue studiile. Toți se purtau frumos cu ei (nici nu auzeai cuvântul “prostule “sau înjurături,  ca la ore ) “Hai rămâneți ca noi o să vă ajutăm” (mai nu ziceau că vor pune note gratis sau vor învăţa pentru noi),numai sa rămână elevii! Însa, personal nu văd nici o logică în formarea unei clase liceale pe baza elevilor cu note de 4-5 şi vre-o doi cu note mai mari , de ce să mai piardă acei copii încă 3 ani, așa în zadar de dragul “şcolii”, că oricum BAC-ul nu-l mai dau ei. Şi oare ce fel de profesor ești tu dacă îl îndrumi pe elev pe-o cale greșita? Numai ca tu sa ai câteva ore în plus (şi respectiv salariul mai mare ). Astfel,procedând așa îmi zic: ”Du-te, nu mai sta“. Nu “stai, nu pleca” ❗

Ok, nu poți învăța, pleci la o scoală profesională şi peste un an-doi ieși cu o profesie şi ai șansa la o supraviețuire decentă .Asta ar fi soluția, dar așa mai piezi timpul, mai cheltui şi bani (de unde note ?!), iar asta tot în folosul profesorului 😀 .

A doua zi am vrut totuși sa-mi vad testul şi îl sun pe un coleg (cel cu mama profesoară), îl întreb de testele de mate “Ce facem?” şi el îmi zice: ”Eu deja am fost la scoală, mi-a văzut testul şi împreuna cu profa de mate am data  la contestare “ păi zic şi pe noi de ce nu ne-ați  anunțat ,dar poate reușesc şi merg acum la scoală ? EL “nu, că nu vei găsi pe nimeni (directoare deja plecase sa dea contestările)”.Am rămas puțin surprinsă şi dezamăgita pentru că, chiar vroiam cel puțin sa-mi vad testul ,chiar şi fără profa. Mi-am zis “nu-i nimic (eram satisfăcuta de nota oricum)”.

După toate acestea ,la final am tras concluzia :

Mai bine scriam toți așa cum puteam (fără ajutor) sunt sigură ca aproximativ tot aceleași note aveam (excepție la franceza erau şi note negative) şi nu era nici o certă, şi nici elevi nesatisfăcuți de notele lor. Oare cine se face vinovat de această situație? De mită, de corupție? Deoarece încă din băncile şcolii copiii învață şi văd cum să dea mita, cum să se descurce în viața în mod ilegal (care la noi în Moldova îl practici sub un risc minim “ca vei fi prins” şi care la sigur dă rezultate), cum  să-şi  urmeze scopul şi să acționeze doar în favoarea lui fiind indiferent de  cei din jur ?

Deci mai avem mult până la dreptate, până la o schimbare, generațiile viitoare nu prevestesc nimic mai bun (și chiar mai rău). Visul, însa nu are limite, poate azi NU, dar mâine sigur nu va fi  la fel, poate avem şi noi șansa  “la o minune” , poate se vor întoarce toți acei “intelectuali” care au plecat din ţară, poate vor aduce ei o altă mentalitate, poate tinerii care pleacă la studii peste hotare (România şi alte ţări) vor aduce schimbarea.

LecKtra “

* – comentariile Dindinei

O zi fericită printre copii japonezi

Unicul ingredient important în succesul japonez pare a fi atitudinea față de muncă. Aici, există reguli peste tot, există un mod corect de a le face pe toate. Regulile predomină oriunde și în orice. Instrcuțiunile la fel, nu lipsesc niciodată.

Succesul se învață de mic copil fiind, încă din băncile școlii elevii japonezi sunt obișnuiți să muncească. De curând am fost în vizită la o școală elementară japoneză (publică). Nimic deosebit, aș spune. Dar, imediat cum am intrat în prima clasă, mi-a sărit în ochi ceva:

Deci, cred că nu mai e nevoie de comentarii aici.

Toți, absolut toți, fără vreo excepție poartă uniforme, au același fel de încălțăminte iar ghiozdanele nici nu se pune problema de a se diferenția cumva. Toți le au la fel. Discriminare zero.

Mănâncă toți în clasă, împreună. În fiecare zi câțiva elevi sunt de serviciu pentru a servi mâncarea celorlalți. Sunt învățați să muncească. Fără să li se spună de fiecare dată ce și cum trebuie să facă. Ei știu deja ce au de făcut.

Și, pentru că au nevoie de un exemplu, desigur, profa nu se deosebește cu nimic. Mâncarea e gustoasă 😉 .

În pauza mare, după ce mînâncă, au de făcut curățenie. În clasă, pe hol, peste tot. Și nu e cum mă țin eu minte, doar 2-3 elevi își aveau această datorie, ci fiecare își găsește o ocupație, o să mă repet, dar iarăși fără indicațiile învățătoarei. Pur și simplu sunt educați conștiincios că ceea ce fac e spre binele lor. După care, au voie să meargă să se relaxeze. Și nu stau la taclale, de obicei, ci fac mișcare. Aleargă, sar coarda, bat mingea, orice. Sunt foarte activi. Am încercat și eu să țin pasul cu ei, dar… anii m-au trădat 😳 .

Anul școlar începe în aprilie, fiind divizat în 3 trimestre. Vacanțele sunt scurte. Chiar vacanța cea mare e doar o lună. Celelalte 2 vacanțe sunt de aproximativ 2-3 săptămâni. Și, colac peste pupăză, au atât de multe teme în timpul vacanțelor, încât sărmanii elevi nu simt diferența dintre perioada de școală sau vacanță. Când vine timpul de a merge la școală, cultura și atitudinea nu le permite să vină cu temele nefăcute. Nici nu se pune problema. E o rușine pentru ei.

Nu pot să spun că e un sistem perfect, dar cu siguranță e unul bunicel, productiv. Fără iz neplăcut.