UE şi psihiatrii

– Doctore, în fiecare seară, când mă culc, e cineva ascuns sub pat. Mă scol, mă uit şi acolo nu-i nimeni. Mă culc la loc, dar după un timp mă dau jos şi iar mă uit sub pat dar nu-i nimeni. Chestia asta mă distruge: puteţi face ceva ?
– Vă vindec în 2 ani de psihoterapie, cu câte trei şedinţe pe săptămână.
– Şi cam cât mă va costa?
– 100 Euro pe şedinţă!
– Hm… mă mai gândesc…
După 6 luni, psihiatrul se întâlneşte cu pacientul:
– N-ai mai revenit pe la cabinet…
– Cu 100 Euro pe şedinţă ??? Băiatul care-mi aduce pizza mi-a rezolvat problema cu doar 5 lei!
– Baiatul cu pizza ?!? Chiar aşa ??? Şi cum a procedat ?
– M-a sfătuit să tai picioarele de la pat!

Continue reading

Fata tatei patrioaie

Mă consider o persoană norocoasă – am părinţi tineri, sănătoşi, liberi în gândire şi acţiune. Nu am fost vreodată impusă să fac ce vor ei – mereu am avut libertatea de a lua decizia după bunul plac. Am vrut să merg la studii în România – poftim, m-au ajutat şi susţinut cum au putut mai bine. Am vrut să muncesc fiind studentă – nu m-au oprit. Iarăşi m-au susţinut, şi nu pentru că nu aveau cum să mă ajute financiar, ci pentru a cunoaşte şi preţui banul câştigat cu “sudoarea frunţii”, cum spune taică-meu. Am vrut să merg la studii de masterat – poftim, dragul tatei, nimic nu te opreşte. Mergi unde vrei. Am vrut să merg la capătul lumii, unde pământul se cutremură ori de câte ori îi doreşte nucleul ori plăcile tectonice – poftim, dar ai grijă ❗ . Nici când s-a întâmplat marele dezastru din 11 martie nu mi-au zis “vină acasă ori te aducem noi cu forţa”. Nu. M-au lăsat să iau decizia după bunul meu cuget şi plac, deşi ştiu că nu puteau dormi de lacrimi şi emoţii.

Analizând toate astea, pot spune că sunt norocoasă. Or, depinde cum văd eu acest noroc. Şi un MULŢUMESC enorm părinţilor mei.

Însă-mi amintesc bine acum 5 ani, când eram proaspăt absolventă de facultate, bucuria şi mândria tatei (şi a mamei, desigur ;)), şi eu verde încă, am zis: eu vreau să mă întorc la Chişinău, vreau să muncesc acasă, vreau să fac multe pentru ţara asta. 

Atunci tăticu-mi zice: vezi şi tu, la Bucureşti ai mai multe şanse, oportunităţile se înzecesc acolo (dacă nu chiar însutesc). Şi uşa spre alte ţări e deschisă, sau cel puţin nu încuiată. Că din Moldova să ajungi departe e mai greu, uneori tre’ să sari peste geam 🙄.

Eu: nu şi nu, vin acasă şi gata, voi răsturna munţii. Nu m-a oprit nimeni, au mai fost tentative de-a mă convinge, dar zadarnice. Poate că-n suflet taică-meu a ştiut ce a ştiut,  poate chiar şi-a spus ah, asta e fata tatei patrioată. Aham, numai că fata tatei nu a fost patrioată, ci patrioaie.

Da, patrioaie, pentru că nu trebuia să vin acasă, nu trebuia să mă gândesc la ţara asta, aşa cum ea nu se gândeşte la mine. Acum o văd şi ţin acolo unde ea (a se citi Moldova) mă vede şi ţine pe mine. Drept acolo – după cum se vede în poză :oops:.

Doi se bat iar noi pierdem

“Vom putea urca în Turnul de apă” -aşa este denumirea unui articol în care cineva se lăuda că “iată ce facem pentru voi, dragi locuitori ai Chişinăului“. Numai că, citind atent acest articol vedem două declaraţii, ce se cam bat cap de cap:

Apoi, vine primarul nostru drag şi spune:

Nu am putut să merg de ziua oraşului, dar a mers o prietenă. Pe la orele 16, la 14 octombrie – când ar fi trebuit să fie deschis muzeul – a pupat uşa. Am mers şi eu deja duminică, 16 octombrie, pe la orele 15, tras de uşă – nimic. Încuiat, pustiu în jur. Deci, Dle primar, iarăşi vorbe, promisiuni şi pokazuhă pe la televizor? Ori de data aceasta doi se bat şi noi pierdem?

În reportajul de mai jos, în ultimile secunde se anunţă când muzeul va fi deschis şi va putea fi vizitat. Deci unde e cultura noastră? Chiar mă bucurasem mult când am citit ştirea, având în vedere că oraşul nostru nu prea are obiecte cultural atractive. În special, un loc de unde poţi privi oraşul de sus ca-n palmă în afară de acoperişurile blocurilor de locuit ori faimoasa terasă (ştim noi care) .

Unimedia face sondaje la comandă?!

Ştiam că Unimedia e un portal de ştiri încă echidistant, corect. Credeam. Speram. Ca naiva, ca un moldovean credul şi prost.

Până a apărut aici acest sondaj, deja cu rezultate. Şi mai este menţionat “În total au votat 3430 vizitatori.” Aha, bun, parcă totul ok, până începi să răscoleşti un pic prin memorie şi-ţi dai seama că de fapt suntem un pic fraieriţi.

Vă amintiţi când ieşise Filat cu adresare către naţiune din 12 iulie, când a promis unele remanieri în Guvern? Păi după această adresare, a venit Unimedia cu un sondaj de genul “Cum credeţi, care dintre miniştri va fi demis de către Filat?“. Nu-mi amintesc exact întrebarea, dar sensul ăsta era.

Acum acel sondaj nu mai e, a dispărut din arhivă. A apărut însă un sondaj aşa, tiptil, cu tot cu rezultate Cine dintre miniștri crezi că trebuie schimbat?.

Ce faci tu, Unimedia? Schimbi întrebările sondajelor la comandă, răspunsurile rămânând aceleaşi?

Unde a dispărut acel sondaj?

A, dragă Unimedia?

Mită? Nu este o problemă

Acum câteva zile am participat la prezentarea unui studiu efectuat de către organizaţia non-guvernamentală “Alternative internaţionale de dezvoltare”, finanţat de proiectul Băncii Mondiale “Ameliorarea competitivităţii”. Studiul a fost efectuat la cererea Ministerului Economiei. Integral îl puteţi citi aici CODB_2011_rom final.

Mita nu este un fenomen extraordinar pentru Moldova. De fapt, nu este un fenomen extraordinar pentru ţările sărace, în special. Şi fiecare din noi a fost nevoit să ofere mită, pentru a fi lăsat să intre la medic, pentru a obţine nuş’ce act oficial, pentru a trece nuş’ce comisie, şi pentru multe altele nuş’ce. 

Dar, citind acest raport, m-a uimit un fapt: cetăţenii noştri nu mai văd în acest fenomen o problemă. În zadar ne mai plângem că vrem să oprim darea şi luarea mitei, când aceşti peşti mari şi mici, numiţi antreprenori, oferă mită (şi nu sume mici), şi pentru ei nu este o problemă, sau chiar dacă este, este una nesemnificativă.

Vrei să obţii autorizaţie pentru construcţii şi reparaţii? Facem! 🙄

Vrei să obţii o licenţă, sau ai licenţă şi vrei să o perfectezi? Facem şi asta! 🙄

Dar poate este vreo problemă privind procesul de obţinere a autorizaţiilor? Nu este, cel puţin nu este mita. Că ce, ai scos din buzunar, ai dat, ai rezolvat, ai plecat. Uşor, convenabil, rapid. 🙄

Şi poate pentru antreprenori chiar este o problemă nesemnificativă, uneori inexistentă. Dar ce ne facem noi, cei care nu avem cifre de afaceri în spate? Care pentru a da mită trebuie să scoatem din buzunar o pondere bunicică din salariu? Dar ce face un om de la ţară, care are un venit atât de… mizer?

Atitudinea face totul, iar atâta timp cât nu considerăm a avea o problemă, nu vom căuta soluţie.

Din studiu însă, e clar: problema există, chiar dacă nu pentru toţi.