Se poate şi altfel

În Moldova toamnele-s bogate. Bogate în nunţi, în special. Şi frumoase-s nunţile-n Moldova. Miresele parcă-s la competiţie: eu să fiu cea mai frumoasă, cea mai atrăgătoare, să am unghiile cele mai false originale, machiajul cel mai scump, chiar dacă se sperie toţi de mine în vogă, maşina şi nu doar 😳  cea mai lungă, buchetul cel mai cel mai … colorat (aici nu am mai găsit altă descriere, nu am fost la o nuntă de ceva timp). Şi nu în ultimul rând, fiecare mireasă vrea să fie cea mai originală.

Originalitate care, la miresele moldovence se înţelege foaaaarte diferit.

Şi să fim lucizi: deja nu ne mai uimeşte aproape nimic. Maşini şi carete chiria cărora este egală cu un salariu mediu pe economie, rochii sofisticate comandate de peste hotare, preţul fiind straaaaşnic, cel puţin pentru mine, flori frumoase şi care nu rezistă nici măcar până la dezbrăcatul miresei.

Totuşi, mai este ceva care ne uimeşte. Şi e uimitor anume pentru Moldova. O mireasă, care nu a fost egoistă şi dornică de toată atenţia şi darurile doar pentru ea, s-a mai gândit şi la alţii. Şi anume la copiii din orfelinate.

Cum? Simplu. Cu bunătate. Cu mărinimie.

A anunţat toţi invitaţii ca, în loc să vină la nuntă cu flori, să aducă jucării de pluş. Şi a spus-o foarte serios. Şi invitaţii au luat-o în serios. Şi a adunat jucării de pluş în loc de flori. Şi a fost şi ea fericită, şi a făcut şi nişte copii să zâmbească.

Puţini se gândesc la copiii care, fără vreo vină, sunt lăsaţi în voia sorţii de părinţi. De părinţii care au ştiut doar de plăcerile trupeşti, iar de responsabilitate au uitat. Unii au poveşti şi mai triste, părinţii cărora nu mai există. Şi îmi surâde inima când aud povestiri de acest gen, despre persoane care se gândesc la cei mai trişti ca noi.

Da, nasc şi la Moldova oameni.

Da, se poate şi altfel.

Advertisements