Misoginism ”a la Sun Communications”

Cine n-a văzut până acum spotul publicitar al celor de la Sun Communications cu testarea fiicei pe 2 luni? Eu, cea care nu prea privesc televizorul,  doar foarte rar, nu am putut să trec cu vederea şi auzul aşa ceva. Ei (cei de la Sun) numesc asta ”ofertă inedită”. Eu o numesc ”sclavie modernă”.  Nu pledez pentru feminism, emancipare sau alte termene folosite în acest secol dar neînţelese de mulţi. Eu pledez pentru stimă, respect, unele drepturi. De mult timp, foarte mult, femeii i s-a recunoscut dreptul de a fi şi ea ”om”, nu doar un obiect. Nu doar ”cea care spală, calcă şi naşte copii”.

Unde este şi ce face CCA în acest caz? Aloooo!!! Acolo nu sunt şi femei? Ele nu au văzut spotul ăsta? Sau pe ele nu le-a afectat pentru că trăiesc ”într-o ţară democratică şi fiecare are dreptul să facă ce vrea” ?

Dacă ar fi acest spot în SUA emis la televiziuni, de mult era să fie scandal. Big big scandal, cum spun ei. O, dar stop! Sun Communication e companie moldo-americană. Aha deci, la ei nu ar îndrăzni, aici – da. Pentru că se poate, iar drăguţii de noi (cetăţenii, Guvernul) acceptăm orice rahat.

Las’că-i bine, merge şi aşa. Oricum sunt destui care mai văd în femeie un obiect pe care poţi să-l testezi două luni după care să-l arunci sau să-l achiziţionezi. Dar nu, eu nu cred aşa.

Mai era un spot publicitar prin oraş, anti-trafic de fiinţe umane care sărea în ochi spunându-ne: ”Tu nu eşti marfă” . Ăsta ne spune că suntem.

Mi-am amintit şi de o expresie la temă, destul de misogină ”Mergeau pe drum un om şi două femei”. Cine poate – să râdă, eu nu prea pot. Pentru că femeile-s tot oameni.

Fata tatei patrioaie

Mă consider o persoană norocoasă – am părinţi tineri, sănătoşi, liberi în gândire şi acţiune. Nu am fost vreodată impusă să fac ce vor ei – mereu am avut libertatea de a lua decizia după bunul plac. Am vrut să merg la studii în România – poftim, m-au ajutat şi susţinut cum au putut mai bine. Am vrut să muncesc fiind studentă – nu m-au oprit. Iarăşi m-au susţinut, şi nu pentru că nu aveau cum să mă ajute financiar, ci pentru a cunoaşte şi preţui banul câştigat cu “sudoarea frunţii”, cum spune taică-meu. Am vrut să merg la studii de masterat – poftim, dragul tatei, nimic nu te opreşte. Mergi unde vrei. Am vrut să merg la capătul lumii, unde pământul se cutremură ori de câte ori îi doreşte nucleul ori plăcile tectonice – poftim, dar ai grijă ❗ . Nici când s-a întâmplat marele dezastru din 11 martie nu mi-au zis “vină acasă ori te aducem noi cu forţa”. Nu. M-au lăsat să iau decizia după bunul meu cuget şi plac, deşi ştiu că nu puteau dormi de lacrimi şi emoţii.

Analizând toate astea, pot spune că sunt norocoasă. Or, depinde cum văd eu acest noroc. Şi un MULŢUMESC enorm părinţilor mei.

Însă-mi amintesc bine acum 5 ani, când eram proaspăt absolventă de facultate, bucuria şi mândria tatei (şi a mamei, desigur ;)), şi eu verde încă, am zis: eu vreau să mă întorc la Chişinău, vreau să muncesc acasă, vreau să fac multe pentru ţara asta. 

Atunci tăticu-mi zice: vezi şi tu, la Bucureşti ai mai multe şanse, oportunităţile se înzecesc acolo (dacă nu chiar însutesc). Şi uşa spre alte ţări e deschisă, sau cel puţin nu încuiată. Că din Moldova să ajungi departe e mai greu, uneori tre’ să sari peste geam 🙄.

Eu: nu şi nu, vin acasă şi gata, voi răsturna munţii. Nu m-a oprit nimeni, au mai fost tentative de-a mă convinge, dar zadarnice. Poate că-n suflet taică-meu a ştiut ce a ştiut,  poate chiar şi-a spus ah, asta e fata tatei patrioată. Aham, numai că fata tatei nu a fost patrioată, ci patrioaie.

Da, patrioaie, pentru că nu trebuia să vin acasă, nu trebuia să mă gândesc la ţara asta, aşa cum ea nu se gândeşte la mine. Acum o văd şi ţin acolo unde ea (a se citi Moldova) mă vede şi ţine pe mine. Drept acolo – după cum se vede în poză :oops:.

Când chiloţii sunt pe dos

Trezit dimineaţa. Greu, foarte greu. Cu 40 de minute mai târziu decât de obicei. Holbat ochii mari, speriaţi. Fuga făcut duş, îmbrăcat, ieşit din casă. Alergat un pic după autobuz (încălcat principiul meu: după bărbaţi şi tramvai nu alerg niciodată, mereu se va găsi altul să vină :oops:).

Întârziat la serviciu, of courrrrse (ufck ) :mrgreen: .

Primit SMS. Nu unul – 6 deodată. O informaţie aşteptată. Dau să deschid – nu vrea. Cere parolă. Bag parola – nu vrea. Uitat parola. Cum aşa? Simplu. Altă explicaţie nu am.

Deschid PC-ul. Primit un document ataşat. Important (cică high prority). Deschid – nu vrea. Nu pot deschide, acest Office nu a fost instalat pentru acest user. Oare ce-o mai fi şi asta? Pierdut o oră pentru a rezolva problema 😐 .

Mai încerc să deschid SMS-urile. Tot nu vrea. Nicio parolă nu o ia. A sosit momentul când vreau să-mi dau o palmă. Poate nu doar una, mai multe. Dar nu am curaj :roll:.

După amiază surpriză – ceva care trebuie să fie secret (sicret di stat mare :lol:), s-a dovedit a nu mai fi secret. (ufck, ufck, ufck). Urmările – destul de grave. Uoffff, cred că nu mai pot. Dar mai pot. Ehehe, cât mai pot.

Mai încerc o dată să citesc mesajele – ioc. Deja sunt 7. Mi se ridică şi sângele în cap. Simt că explodez, dar încă nu e seară. Răbdare şi iar răbdare.

Urmările secretului care nu mai este secret se agravează, decizii luate în grabă. Scandal, ceartă şi urât.

Ajunsă acasă. În sfârşit. Linişte. Aham, ai fi vrut. Mutra acră a cuiva îmi face seara şi mai frumoasă.

Îmi zic: Următorul o ia în freză. Rău. Să nu credeţi că dacă-s mică, nu pot. 😆

Vreau să dorm. Merg să fac duş. Surpriză: sunt îmbrăcată cu chiloţii pe dos. Şi aşa am fost toată ziua.

Iată şi cauza a tot ce s-a întâmplat azi. Deşi unii spun că anume când ţi se întâmplă aşa ceva, tre’ să-ţi meargă bine. Numai nu mie. Nu azi.

 

Mită? Nu este o problemă

Acum câteva zile am participat la prezentarea unui studiu efectuat de către organizaţia non-guvernamentală “Alternative internaţionale de dezvoltare”, finanţat de proiectul Băncii Mondiale “Ameliorarea competitivităţii”. Studiul a fost efectuat la cererea Ministerului Economiei. Integral îl puteţi citi aici CODB_2011_rom final.

Mita nu este un fenomen extraordinar pentru Moldova. De fapt, nu este un fenomen extraordinar pentru ţările sărace, în special. Şi fiecare din noi a fost nevoit să ofere mită, pentru a fi lăsat să intre la medic, pentru a obţine nuş’ce act oficial, pentru a trece nuş’ce comisie, şi pentru multe altele nuş’ce. 

Dar, citind acest raport, m-a uimit un fapt: cetăţenii noştri nu mai văd în acest fenomen o problemă. În zadar ne mai plângem că vrem să oprim darea şi luarea mitei, când aceşti peşti mari şi mici, numiţi antreprenori, oferă mită (şi nu sume mici), şi pentru ei nu este o problemă, sau chiar dacă este, este una nesemnificativă.

Vrei să obţii autorizaţie pentru construcţii şi reparaţii? Facem! 🙄

Vrei să obţii o licenţă, sau ai licenţă şi vrei să o perfectezi? Facem şi asta! 🙄

Dar poate este vreo problemă privind procesul de obţinere a autorizaţiilor? Nu este, cel puţin nu este mita. Că ce, ai scos din buzunar, ai dat, ai rezolvat, ai plecat. Uşor, convenabil, rapid. 🙄

Şi poate pentru antreprenori chiar este o problemă nesemnificativă, uneori inexistentă. Dar ce ne facem noi, cei care nu avem cifre de afaceri în spate? Care pentru a da mită trebuie să scoatem din buzunar o pondere bunicică din salariu? Dar ce face un om de la ţară, care are un venit atât de… mizer?

Atitudinea face totul, iar atâta timp cât nu considerăm a avea o problemă, nu vom căuta soluţie.

Din studiu însă, e clar: problema există, chiar dacă nu pentru toţi.

Ghid de spălat creierii

Până acum un timp, nu deschideam mapa Spam, făceam empty imediat. Până când într-o zi, din greşeală, a ajuns un mesaj important acolo. De atunci – deschid, analizez adresele şi subiectul, după care şterg ce e de şters. Azi, cu un ochi deschis şi unul închis de nesomn, văd un e-mail cu denumirea “Ghid de înşelat – cum să înşeli şi să nu fii prinsă”.

Zic măăăi, ia uite, şi de astea deja au apărut. Cândva era ghid de frumuseţe, ghid de sănătate, ghid de educat copiii. Mai curând vedem ghid cum să-ţi ţii soţul acasă, ghid sexual, ghid de manipulare şi am ajuns s-o văd şi pe asta ghid de înşelat. Şi am deschis, tentaţia era prea mare – oare chiar sunt paşi concreţi indicaţi? Da, era ceva. Vag, nu chiar instrucţiune, dar sfaturi erau.  Şi culmea – unele femei chiar citesc şi cred asta.

O să mă întrebaţi ce am căutat eu acolo, de ce am deschis pagina. Pentru că am vrut să văd ce prostii de spălat creierii se scriu acolo.

Şi m-am întrebat: da oare câte femei citesc şi iau aminte ce e scris acolo? Multe? O fi. Cele care vor să înşele dar nu au curajul, că nu au avut pân acum un ghid acătării 😈 . Şi dacă scrie în ghid, deci se poate? Gataaaa, avem liber la înşelat. bull shit

Dar hai să facem un ghid pentru spălat creierii celor ce mai cred în PCRM  :mrgreen:. Îs rea, ştiu. Sau un ghid cum să nu crezi tot ce se scrie în alte ghiduri de căcat

Chiar e greu de căutat cărţi bune, scrise de oameni şcoliţi, nu toţi jurnaliţeii ăştia care nu au ce scrie şi inventează roata. Sunt gratis, la bibliotecă. Dar stai, am uitat. Suntem o naţiune care nu citeşte cărţi. Suntem o naţiune care crede în ghiduri. Şi fără coloană vertebrală (a se citi coaie).