Moldovenii au invadat Skype-ul?!

Dimineaţă. Ora 7.30. Autobuzul plin cu oameni diferiţi. Aproape că adormeam în liniştea stranie din transport. La un moment dat, se aude o voce de femeie simplă, care nu ştie ce e aia internet, nu ştie cum se conectează un calculator, ştie doar că acasă are Skype şi poate vorbi cu cumătra (sau sora sau orice altă persoană dragă) din Italia sau Portugalia, sau Spania, sau etc. 😀 .

– Alo, Marusea, da da, mă duc amu la lucru, da, te aud… (se pare că s-a întrerupt, vocea care practic ţipa se făcuse neauzită).

Peste câteva secunde:

– Da Marusea, eu te auzăm ghini, ţ-am zis că mă duc la lucru, hai disară să vorghim pe Skype. Mă suni tu, că eu nu ştiu cum să sun, ştiu numa să răspund. Copkiii şeia nu m-o învăţat nikă mai mult.

Şi linişte.

Da, nu neg, Skype-ul e o invenţie nemaipomenită. Plus că e gratis. Şi cum Moldova are viteză bunicică la internet, de ce nu am profita?

De ieri am început a avea probleme cu Skype-ul. Ba se conecta, ba se deconecta. Unii spun că problema e de ceva timp, mai ales de când a fost achiziţionat de Microsoft. O fi, probabil.

Nu am găsit legătura cuzală dintre Skype şi Moldova, până azi dimineaţă, când adormită şi abătută, acea voce m-a făcut să mă întreb: oare moldovenii au invadat şi Skype-ul? 🙄

Advertisements

Calambur

Avem cu toţii viziuni. Am citit că trebuie să-ţi creezi o imagine proprie, într-un fel să te maschezi în partea stângă a creierului şi în fiecare zi cu partea dreaptă să ţi-o aminteşti, ba mai mult: să o mai dezvolţi, adică să o faci mai viziune, mai ceva decât o interpretare obişnuită.

Pe lângă asta, mai avem şi alte fantome în cap, oops 😳 : viziuni, care pot fi pozitive, negative, erotice sau perverse ş.a. Începem un lucru şi deja vedem finalul. De obicei, apar imaginile optimiste, pline de pozitivism, iar apoi ne gândim la contrariu, iar după asta uităm de contrariu şi hop: finalul – care e imprevizibil.

Şi aşa e cu viziunile. De-aş avea posibilitate, mi-aş exclude partea stângă a creierului. Poate în aşa fel nu aş avea viziuni de care am spus, care, defapt, mă reţin şi aş activa cu bine, nefiind deranjat de vedeniile care le am în cap.

Autor: Radu Lisiţa