Când chiloţii sunt pe dos

Trezit dimineaţa. Greu, foarte greu. Cu 40 de minute mai târziu decât de obicei. Holbat ochii mari, speriaţi. Fuga făcut duş, îmbrăcat, ieşit din casă. Alergat un pic după autobuz (încălcat principiul meu: după bărbaţi şi tramvai nu alerg niciodată, mereu se va găsi altul să vină :oops:).

Întârziat la serviciu, of courrrrse (ufck ) :mrgreen: .

Primit SMS. Nu unul – 6 deodată. O informaţie aşteptată. Dau să deschid – nu vrea. Cere parolă. Bag parola – nu vrea. Uitat parola. Cum aşa? Simplu. Altă explicaţie nu am.

Deschid PC-ul. Primit un document ataşat. Important (cică high prority). Deschid – nu vrea. Nu pot deschide, acest Office nu a fost instalat pentru acest user. Oare ce-o mai fi şi asta? Pierdut o oră pentru a rezolva problema 😐 .

Mai încerc să deschid SMS-urile. Tot nu vrea. Nicio parolă nu o ia. A sosit momentul când vreau să-mi dau o palmă. Poate nu doar una, mai multe. Dar nu am curaj :roll:.

După amiază surpriză – ceva care trebuie să fie secret (sicret di stat mare :lol:), s-a dovedit a nu mai fi secret. (ufck, ufck, ufck). Urmările – destul de grave. Uoffff, cred că nu mai pot. Dar mai pot. Ehehe, cât mai pot.

Mai încerc o dată să citesc mesajele – ioc. Deja sunt 7. Mi se ridică şi sângele în cap. Simt că explodez, dar încă nu e seară. Răbdare şi iar răbdare.

Urmările secretului care nu mai este secret se agravează, decizii luate în grabă. Scandal, ceartă şi urât.

Ajunsă acasă. În sfârşit. Linişte. Aham, ai fi vrut. Mutra acră a cuiva îmi face seara şi mai frumoasă.

Îmi zic: Următorul o ia în freză. Rău. Să nu credeţi că dacă-s mică, nu pot. 😆

Vreau să dorm. Merg să fac duş. Surpriză: sunt îmbrăcată cu chiloţii pe dos. Şi aşa am fost toată ziua.

Iată şi cauza a tot ce s-a întâmplat azi. Deşi unii spun că anume când ţi se întâmplă aşa ceva, tre’ să-ţi meargă bine. Numai nu mie. Nu azi.

 

Uniforme. Nu şi minţi uniformizate

Citeam ieri aici precum că iarăsi se pune în discuţie uniforma şcolară. Salut şi susţin iniţiativa, aşa ar spune un politician. Eu spun doar că avem nevoie de aşa ceva. Doar că… există atâţia de dar…

dar de unde vor lua bani părinţii pentru uniforme?
dar statul va reuşi să-i convingă pe unii (părinţi şi elevi deopotrivă) că nu ne întoarcem în URSS?
dar aceasta reformă nu va fi una şi mai proastă decât cea cu optimizarea şi procurarea unor autobuze care nici până azi nu există în unele localităţi?
dar dacă părinţii refuză cu îndârjire să cumpere uniforme, ce va face statul? cum îi va obliga?
sau va fi atât de generos Ministerul Finanţelor şi va scoate din colţun câteva milioane bune de lei?
 

Şi populaţia, părinţii, elevii, viitorii părinţi ce zic? A postat pe facebook Vlada Ciobanu la 31 mai a.c. ceva la acest subiect şi s-au aprins spiritele. Cu permisiunea ei, o să public acele discuţii. Deci, voila!

Deci sunt multe păreri pro, multe contra. Îmi place ultimul comentariu. Îi dau dreptate.
E ceva frumos, disciplinat. Uniformele totuşi nu înseamnă şi minţi uniformizate. Am rămas cu sechele din URSS şi credem că dacă vom purta uniforme ne întoarcem în perioada sovietică. De fapt, e vorba despre echitate, egalitate, etc.

Dar hai să ne uităm mai departe, peste gard. Vecinii din România nu au nici ei uniforme. Ba chiar am dat peste un articol unde este dezbătut un proiect de Senat şi … respins. Motivele? Sunt în articol.

Pe scurt: nu-s bani, nu este dorinţă.

Dar ce vor face piţipoancele domniţele şi domnişoarele care au mai multe perechi de pantofi în dulap decât cărţi citite, sau măcar răsfoite, şi vin la şcoală pentru orice numai nu pentru a face carte? 🙄

Am să iau un pic de experienţă japoneză aici. Uniforme peste tot. Ba chiar şi rucsacurile sunt la fel, fiecare clasă având modelul său. Oare nu-s frumoşi aceşti copii, nu inspiră disciplină şi încredere în viitor? Se ştie că industria porno e plină de filme de acest gen cu fetiţe japoneze, în special minore. Ei şi? Oare uniformele sunt de vină? Unele voci spun că da. De acord, uniforma e sexy. Pentru mulţi, nu pentru toţi. Dar nu cred că ăsta e un argument bun pentru a renunţa la această idee.

Totuşi, eu cred că dacă vrem uniforme, trebuie să mai facem unele ajustări. Această reformă trebuie să vină cu un set de alte reforme. Singur nu poate merge ostaşul la luptă.

For you, gentlemen: pantofi cu ventilator

Cândva, aici am promis că revin cu ceva interesant și inedit pentru bărbați. Dacă e gender equality, atunci așa să fie 😉 .
Deci, despre asta era vorba. Da da, iarăși Japonia 🙄 De data aceasta au inventat pantofi cu ventilator, pentru a ajuta bărbații să se simtă mai confortabil, relaxant, mai ales în zilele când nu mai poți de căldură. Chiar o cred o idee bună, mai ales că în Japonia, pentru a economisi și a scădea consumului de enrgie, perioada iunie-septembrie e denumită cool biz . Perioadă în care aparatele de aer condiționat sunt la minim 28 grade Celsius, iar angajații (toți, chiar și miniștrii) au voie să vină fără cravată și sacou la serviciu. O pereche de astfel de pantofi e tocmai ceea ce face viața mai ușoară.

Prețul e relativ bun, dacă să transform brut prețurile ce le văd în poză: 20-30 Euro pentru o pereche de pantofi. Eu zic că e bine.

Ce mai voiam să remarc: aceşti pantofi s-au inventat ca parte a unei campanii ce chema la conservarea mediului lansat de către Ministerul afacerilor de mediu din Japonia.

Câteva mici chestiuțe ce mă fac fericită

Uneori e tare greu să spui de ce anume pe EL l-ai ales. Mai ales, cu timpul totul pare natural. Orice gest devine parcă reflex și nu ne mai surprinde ca la început. Unele gesturi sunt atât de nostime, încât uneori par stranii. Pe mine însă mă amuză. Dar, aceste mici gesturi, aceste mici chestiuțe mă fac fericită.

  • are răbdare atunci când eu îmi ies din minți din orice motiv (gelozie, copilăreală, strâmbăciune, nervi făr’de motiv, etc.)
  • mă ascultă îngăduitor când îndrug cai verzi pe pajiști sure
  • deși știe că mă pricep la ceva ca vaca la cărat cochileț, îmi cere părerea, chiar știind-o anticipat
  • iar când îmi explică ceva de n-șpe ori, iar eu mă uit la el ca la mașini străine, nu se enerveaza că tre’ să-mi mai explice a n+1-șpea oară, ca pentru copiii de la creșă
  • închide gura subiectul, sau cel puțin reflectează un pic, și comentează mai puțin după ce mi-am cerut iertare 😉
  • poate răspunde din prima unde-i sunt ciorapii, și chiar să-i găsească în acel loc
  • înainte de a da ciorapii la spălat, îi miroase 😀
  • când sunt înfuriată, nu mă ia cu giugiuleala și minciunele, ci are leacuri miraculoase de a mă desfuria
  • nu doar spune des că mă iubește, dar și știe s-o arate foarte bine
  • spune că gătește bine, și chiar se apucă să demonstreze pregătind ceva inedit 😎
  • știe să mă facă să mor de râs chiar dacă sunt frântă de oboseală, uitând ce zi grea am avut
  • poate să planifice o călătorie chiar într-o țară unde nu cunoaște limba sau alfabetul, fără să ne rătăcim și fără să trebuiască să ne orientăm după soare 😆
  • știe să arate că-i pare rău fără să rostească un banal ”scuze”
  • mă face să uit pentru ce-s supărată în 13 secunde 😈
  • duce gunoiul din proprie inițiativă ajută la gospodărie, doar pentru că vrea să fiu alături de el mai mult
  • poate merge la piață fără listă și cumpără relativ toate produsele necesare
  • nu vrea să se tundă, vrea să fie ciufulit doar pentru că eu sunt departe și n-are cine să-l admire
  • are grijă de mine când am febră, mahmureală sau orice alt dezastru a dat peste mine 😳
  • are un fund taaaare sexy și asta compensează … burtica 😛
  • nu citește etichetele de pe șampon, balsam sau orice altceva este în baie, ca mai apoi să miroase a Lenor
  • știe de ce fiecare trebuie să aibă periuța sa de dinți, dar la nevoie mare o oferă spre folosință pe a sa fără ca s-o arunce imediat după
  • doarme suficient de adânc de obicei încât să nu audă cu cine povestesc prin somn
  • este sigur că argumentele lui sunt irefutabile, dar ascultă îngăduitor ce zic
  • este cea mai eficientă vitamină pentru mine 🙄
  • nu-i scapă nici o zi să vorbim, chiar dacă suntem la mii de km depărtare și are treburi până peste cap
  • înțelege cât de importantă este familia și a mea, și a sa, și a noastră
  • îmi respectă intimitatea, dar se asigură că nu sunt șanse să o iau pe alături
  • merge la cumpărături și renunță la meci, chiar dacă suntem prin magazine de 5 ore deja
  • știe a întreține discuții despre modă, cosmetice și alte teme ”interesante”
  • găsește momentul perfect să îngâne un îhî atunci când se cere, fără să-mi dau seama că e plictisit și demult am luat-o pe arătură
  • are răbdare pînă adorm cu capul pe umărul său, ca mai apoi să-și schimbe poziția, chiar dacă o parte a corpului i-a amorțit
  • poate explica simplu de ce pământul e rotund, soarele e galben iar apa nu miroase
  • după o ceartă nu așteaptă câteva zile să ne împăcăm, nici măcar câteva ore. aici n-are răbdare. problema trebuie rezolvată cât mai repede
  • știe ce să comande într-un local pentru mine fără să deschidă meniul
  • mă iartă pentru ceea ce eu nu l-aș ierta niciodată 😯
  • are grijă de somnul meu, iar atunci când nu e alături, găsește soluție să nu-i simt lipsa umărului indispensabil la adormire
  • dacă am chef să bârfesc poate fi ”cea mai buna prietenă bârfitoare” :mrgreen:
  • știe că mâncarea din farfuria lui e mai bună și nu se supără când e privat de ce e mai bun
  • dimineața, când sunt ciufulită și mă tem să mă privesc în oglindă ca nu cumva să mă sperii de fața boțită ce am, îmi spune foarte tandru cât sunt de frumoasă și cât de bine-mi stă părul
  • îmi miroase părul de fiecare dată când vrea să fie amețit de cel mai gingaș și plăcut miros din lume

Femeia – faună decorativă?!

Rolul femeii în societate desigur, e incontestabil. În familie, e super mega important (cum zice cineva tare drag mie 😆 ). Așa știm noi, așa știu eu pentru că fac parte dintr-o societate care fără rușine recunoaște asta. Nu e valabil însă pentru toți această afirmație.

Pentru japonezi, femeia are un rol aparte. Un rol important. Un rol fără de rol. Greu de explicat. Am cules câte ceva ce m-a făcut să cred că am ajuns în secolul XV.

  • Japonia e una dintre rarele țări, pe lângă Korea și Indonezia, care mai asigură câteva zile libere pentru perioada în care acestea au menstruație, dacă aceste condiții împiedică buna exercitare a sarcinilor. De obicei se dau 1-2 zile libere. Doar că nu toate femeile cer aceste zile libere. Or, aceasta le-ar submina autoritatea, le-ar face să pară niște creaturi slabe, fragile, de la care nu te poți aștepta să muncească în rând cu bărbații.
  • Multe femei frumoase sau drăguțe servesc companiei drept faună decorativă corporativă.
  • Deși cu timpul acest concept a început a dispărea, totuși mai este întălnit: femeile trebuiesc ținute la pozițiile de jos în cadrul firmei. Căci, se așteaptă că acestea odată ce-și vor găsi un soț, vor demisiona. Doar acesta este scopul, nu? A munci într-o companie mare nu este o șansă bună pentru carieră, ci o șansă perfectă de a întâlni un soț. Odată ce a apărut potențialul soț, aceasta nu are de ce-și mai face griji, și este subînțeles de la sine că se gândește deja la viitorii copii care vor apărea inevitabil după căsătorie.
  • Când o companie angajează o femeie, nu se angajează un muncitor, ci o potențială soție. Desigur, managerii se așteaptă la o contribuție calitativă de la așa-zisele viitoarele mirese, dar frumusețea și cultura sunt un criteriu important pentru angajare. Multe dintre companii nici nu ascund acest fapt, afișând clar criteriile de angajare. Unele firme nu vor angaja, de exemplu, o femeie tânără necăsătorită dacă aceasta nu locuiește cu părinții. Nu există un anumit fel de a spune ce fel de pozne poate face o femeie nesupravegheată, aceasta doare se subînțelege. Și apoi, o femeie cu scheleți în șifonier nu ar trezi interes în rândul bărbaților celibatari din companie.

Dragele mele, vă doresc să fiți iubite, apreciate și rolul vostru să nu fie niciodată subminat. Fiți fericite!