Fostul premier al României fără permis de conducere. Focşa al nostru ce pedeapsă a primit?

Citeam aici că ”fostul premier al României, Călin Popescu Tăriceanu a rămas fără permis auto pentru 60 de zile, după ce Judecătoria sectorului 2 Bucureşti i-a respins, miercuri, acţiunea împotriva procesului-verbal al Poliţiei Rutiere”.

Bineînţeles că m-am întrebat ce pedeapsă a primit ministrul inculturii Focşa pentru că a urcat beat la volan?

Pată pe reputaţie? Ei şi, la el obrazul e gros şi poate ţine şi această pată. Se şterge ea pân-la urmă, nu?

Un cârlan de la JurnalTV? Nu a vrut să-l primească, cică nu-i plac aşa cadouri. Iate la dânsu, încă se alintă. Domn’ministru, calul dăruit la dinţi nu se caută. Ori nu ştiţi aşa zicală din bătrâni?

Ce altceva? Multă popularitate, şi atât.

Cazul s-a uitat, au apărut alte ştiri mai interesante şi importante pentru presă. Ne-a demonstrat ministrul că e nervos, că are şefă pe aparat şi că nu-i place presa. A, şi că-şi face de cap şi lui asta i se permite. Nu ştiu din ce considerente. 🙄

Desigur, ce a făcut Tăriceanu e un pic mai grav decât ce a făcut Focşa, dar măcar să ştim şi noi, cetăţenii simpli şi înceţoşaţi  ce pedeapsă a luat pentru că a fost prins beat la volan. Există şi dovezi. Dacă ştiu eu bine, trebuia să fie pedeapsa deloc dulce, conform codului contravenţional (”Conducerea vehiculului de către o persoană care se află în stare de ebrietate produsă de alcool ce depăşeşte gradul maxim admisibil stabilit de Guvern sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe, daca fapta nu constituie infracţiune – privarea dreptului de conducere pe trei ani”).

Dl Focşa, mai aveţi permisul? Da şefă pe aparat? 😆

Advertisements

Cele mai frumoase creaţii ale proiectului “Tsunami – imagini pentru Japonia”

Realitatea, evident, este crudă. Pentru că această ţară se mai află la marginea unei prăpastii. Pentru că există o mulţine de imagini, poze, care ne demonstrează că Japonia se scufundă într-o criză fără precedent. Creatorii comunităţii CFSL, o comunitate de designeri, ilustratori, scriitori de benzi desenate, a avut ideea excelentă a proiectului ”Tsunami – imagini pentru Japonia”. Scopul – să arate realitatea un pic altfel. Un proiect unde, toată lumea care are un pic de talent, poate veni şi expune opera sa sau ce-l inspiră situaţia actuală din ţara soarelui răsare. Aceste opere vor fi scoase la licitaţie şi apoi, o operă colectivă va aduna toate fondurile ce vor fi donate la Giveasia.org. Un alt mod de a vedea realitatea.

Sursa: http://www.topito.com/

Japonia… show must go on

Cu 2 zile în urmă s-a făcut un an de când a avut loc marele cutremur din regiunea Tohoku, Japonia. Câţiva prieteni şi oameni dragi m-au întrebat de ce nu am scris nimic cu această ocazie. Nu am scris pentru că am vrut să păstrez tăcere. Tăcere şi atât.

Pentru compasiune. Pentru că mai sunt alături de Japonia zi de zi.

Şi iubesc acea ţară. O iubesc pentru tot ce a făcut pentru mine. Dar mai ales, pentru ce am învăţat acolo, ce am învăţat de la oameni.

Pentru că m-am convins că există soluţie la orice problemă şi ieşire din orice situaţieŞi… show must go on 🙂

Pentru că bucuriile, chiar şi cele mai mici, fac viaţa frumoasă. Pentru că merită să ne bucurăm de ele. Pentru că trebuie să trăim azi, fără a aştepta ziua de mâine să fim fericiţi.

Mai jos este un clipuleţ în care vedem cum japonezii se bucură de inaugurarea unei noi linii de tren accelerat.

Vreau şi la noi aşa ceva.

Ori… cum zicea cineva – când cresc mare, vreau să fiu japonez 🙄

Sfântul Valentin sau zombare?

Eu nu sărbătoresc această zi. Din diverse motive. Dar cel mai mult pentru că e o zi plină de fals. O zi când oamenii dacă nu spun cuvinte de iubire (dacă simt asta sau nu – nimeni nu se întreabă), nu sunt normali. Pentru că este o zi comercială. Pentru că aşa trebuie. Pentru că nu-mi plac sărbătorile împrumutate, mai ales de la americani. Pentru că dragostea nu e ceva ce se arată doar azi, pentru că dragostea nu se arată, ea se simte. Iar cel da alături o simte dacă e dragoste. Pentru că eu pot primi flori, pot oferi şi primi cadouri fără ocazii, doar pentru că cineva vrea să-i fiu alături. Pentru că pot mulţumi persoanei iubite în orice altă zi, nu când spun calendarele.

Şi ce modă a mai apărut la noi că prietenii, colegii, vecinii se felicită între ei cu această zi sau ocazie?

Ohhh, dar cum se laudă între ele fetele cu cadourile primite. Şi dacă vreo una alde mine spune că nu a primit nimic, vrei – nu vrei, te simţi nije plintusa.

Nu sunt împotrivă acestă zi să fie sărbătorită de alţii, dar măcar faceţi în aşa fel să fie veridic. Avem o ţară democrată şi fiecare face ce vrea. Ei, atunci am şi eu dreptul să refuz acest bullshit obicei băgat pe gât.

Mai jos am un video, trimis de un om bun care cred că va saluta acest post 🙂

Scuze celor ce nu înţeleg limba rusă.

Ce este prietenia

 “A friend is a substitute to kill your time with only when you’re single.”

(from Karei’s “the Devil’s Dictionary”)

Mă tot bântuie deseori întrebarea ce e aia prietenia. Vremurile s-au schimbat, competiţia şi supraveţuirea sunt ceea ce vedem în ochii fiecăruia din noi. Goana după bani, interese, putere, şi alte valori deseori pune în umbră sentimentul ăsta numit prietenie.

Mai nou, am auzit că prietenia e bazată pe interese. Iar interesele pot lua diverse forme: materiale, necesităţi morale, profesionale, etc. Însă dicţionarul pomeneşte de interese doar în ultima definiţie când e vorba de prietenie:

PRIETENÍE, prietenii, s. f. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. ♦ Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva. ♦ Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune.

Şi tot căutând prin experienţe, analizând, am dedus câteva idei.

  • sunt prieteni care apar atunci când îţi este greu în viaţă. şi când durerea a trecut, nu mai ai nevoie de ei. şi-i arunci. sau dispar ei, precum un înger păzitor.
  • sunt prieteni care, oricât nu ar trece timpul, vei putea să te bazezi pe ei. chiar dacă nu i-ai văzut câţiva ani. când te revezi cu ei, ai impresia că nu aţi fost niciodată departe unul de celălalt. iar o neînţelegere trece uşor, chiar fără a căuta vinovatul.
  • sunt prieteni care apar nitam-nisam, parcă simţi nevoia lor. iar când îţi găseşti iubit(ă), nu mai ai nevoie de ei, dispari din viaţa lor. acum golul a fost umplut de altcineva. sau poate fi şi viceversa.
  • sunt prieteni cu care vorbeşti rar, despre lucruri banale, fără a intra în intimităţile unul altuia. însă ştii, eşti sigur că te poţi baza oricând pe acea persoană. şi că nu te va trăda niciodată.
  • sunt prieteni pentru care nu contează cum arăţi, nu contează ce orientare sexuală ai, lor nu le va fi ruşine să meargă cu tine alături pe stradă.
  • şi prieteni care cu prima ocazie îşi vor arăta colţii, te vor trăda.

Veţi spune că ăştia din urmă nu pot fi numiţi prieteni. De ce nu? Doar prietenia nu este ceva definit pe termen scurt, mediu sau lung. Odată ce a existat acest sentiment, a existat şi prietenia.

Unii categorisesc prietenii în: adevăraţi şi falşi nu. Oricum sunt prieteni.

Alţii numesc prieteni doar câţiva oameni, maxim 5 pe tot parcursul vieţii, dar care sunt prieteni de încredere.

Iar cea de-a treia categorie are mulţi prieteni, dar până la urmă majoritatea trag în ţeapă, pentru că cineva a fost naiv cândva.

Am privit filmul La vie en rose despre viaţa unei mari cântăreţe – Edith Piaf. Mi-a plăcut mult filmul. Şi mi-a plăcut şi mai mult atitudinea sa faţă de prieteni. Într-un ultim interviu a fost întrebată: “Care sunt prietenii Dvs. cei mai fideli?”. Răspunsul a fost unul pe măsură: “Prietenii mei toţi sunt fideli.”