”Piaţa de purici” de la Gara Feroviară

Citeam zilele trecute acest post despre piaţa de vechituri din jurul Gării feroviare, Chişinău. Şi hm, m-a pus un pic pe gânduri. Şi întrebările au început să apară: şi de ce, mă rog, noi nu putem avea piaţă de vechituri? Şi ce dacă vrem oraş european? Oare oraşele europene nu au aşa ceva? Nu? S-o credeţi voi.
Dar să încep cu un pic de istorie.
Eu ştiam că doar prin ţările sărace sunt astfel de locuri. Locuri unde sărmanii oameni îşi vând bunurile. Dar… mi s-a spulberat această idee în 2008 când, fiind în Japonia la studii, nişte colegi îmi zic: Hai să mergem la Flea market. M-am uitat sceptic la ei. Zic OK, market ştiu ce e aia, da iată flea? Nu stăteam foarte bine cu engleza (nu că acum aş sta :roll:), şi am căutat în dicţionar: flea (eng.) – purice. Zic o mamă dragă, ce piaţă o mai fi şi asta??? Dar scriind alături şi market văd că nenea Goagăl traduce: piaţă de vechituri. M-a pus şi mai mult pe gânduri. Ce, eu acasă nu am piaţă de vechituri? Dar… am mers. Din curiozitate. Să văd: e diferit de ce e la noi, cum e, ce se vinde, la ce preţuri, etc.
Am rămas uimită. Deosebire mare nu este. Doar că… este loc amenajat special pentru asta. Se organizează cam în fiecare weekend dar în locuri diferite din oraş. Uneori în vreo curte mai mare, alteori pe un stadion, ba chiar şi în afara oraşului câteodată (cum ar fi piaţa auto de la Pruncu, unde se vinde şi tehnică de uz casnic adusă din Ioropa 😀 ). Nu ştiu şi dacă se plăteşte o taxă. Nu am putut să aflu. Vânzătorii (nu toţi) cunosc engleza de bază. Sun şi băbuţe, sunt şi tineri, sunt şi lucruri vechi, sunt şi lucruri noi. Sunt şi tarabe ambulante cu mâncare şi băutură (nealcoolică).
Ce se întâmplă în Europa? Păi ce, ei nu-s oameni? Eu nu vând, nu au vechituri? Desigur că au. Iarăşi Google mi-a venit în ajutor. Am găsit aici şi istoria, şi explicaţia, dar şi poze.
Şi acum la Chişinău: tot ce avem nevoie este un loc. Şi avem locuri în păragină, locuri fiind patrimoniul sau al primăriei sau al Guvernului, care pot fi utilizate pentru acest fel de activităţi. Ştiu că s-a  făcut şi la noi un Yard Sale, civilizat, loc amenajat, şi toate alea. Doar că mulţi au spus că de fapt, preţurile-s cam măricele. Şi nu are iz de piaţă de vechituri, ci de o piaţă mai selectă. Aşa o fi sau nu, nu ştiu. Între timp iată ce se face pe lângă Gara feroviară din Chişinău.

Unde eşti tu, Ştefan doamne?

Încă de la liceu ţin minte foarte bine cum profesoara de istorie ne spunea, repeta şi tot repeta: turcii au fost cei mai răi cotropitori ai neamului românesc, dar niciodată nu au reuşit să ne subjuge uşor şi pentru mult timp. Iar cel mai biruitor domnitor dintre toţi a fost Ştefan cel Mare.

Aşa mi s-a întipărit, aşa ştiu şi acum. Desigur, acum văzând alte fapte şi realităţi, ştim că cei mai răi cotropitori nu au fost nici pe departe turcii. Dar asta deja e altă poveste. Să revin eu la oile mele 😀 .

Turcii acum câteva sute de ani au încercat să ne cotropească prin metode caracteristice acelor timpuri. Vremurile s-au schimbat.
Cu globalizarea asta deja îi avem ca fraţii pe turci (hehe, da de unde? pe naiba! or spune mulţi). Relaţii comerciale, mai puţin comerciale, ne fac să fim mai toleranţi. Să ducem bani în Turcia (la mare, la soare :roll:), să aducem bani din Turcia (investiţii făcute în Moldova). Să ducem fete în Turcia, să aducem băieţi din Turcia. Şirul poate fi continuat. Dar eu o să mă opresc la partea cu banii care vin din Turcia.

Ştim cu toţii ce e aia Leogrand. Un hotel mare, luxos, unde multe din zveozdurile din Moldova îşi făceau nunţile şi alte evenimente.
Personalul e compus din cetăţeni din Moldova. Pe când capii sunt turci. Da da, turci din Turcia. Turci care îşi bat joc de angajaţii moldoveni. Care dau salarii de nimic. Deja şi la stat ca un funcţionar public să munceşti e mai bine plătit. Turci care fac reduceri de personal pentru a face economii. Care dau sarcini aproape imposibile pentru a te face să scrii cerere de demisie. Turci care, după ce ai lucrat la ei câţiva ani buni cu un salariu nici pe departe cel mai bun, 6 zile/săptămână, nopţi şi weekend-uri nedormite pentru scrierea rapoartelor inutile, îşi spun în faţă că nu ai făcut nimic, că eşti de prisos. Turci care au demolat un monument istoric fără să le pese de nimic. Turci care nu sunt verificaţi dacă respectă legislaţia, codul muncii şi alte coduri. Turci care îşi fac de cap cum vor.

Dar autorităţile noastre dorm. Dorm atât de bine că nu-i clinteşti cu nimic. Mai ceva ca ursul iarna. De ce se întâmplă asta? Pentru că …

Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Avem nevoie de puţină toleranţă-n plus

În maxi-taxi. Mai exact 160. Nu era aglomerat, având în vedere că era weekend. Toţi pasagerii erau aşezaţi.

O doamnă cu doi copii stătea pe scaunele din faţă. Cel mai mare avea maxim 5 ani, mezinul – maxim 1 an.
Ambuteiaj pe străzile Columna şi Ismail. Dar un ambetiaj de-a dreptul plictisitor. Cred că am stat pe Columna (pe lângă piaţa centrală) nu mai puţin de 20 de minute. Nici pe Ismail nu a fost mai bine. La un moment dat, ăla micu’ începe a face nazuri. Se plitisea copilu’. E şi firesc, dacă un adult nu are ocupaţie (citit sau ascultat muzică/ştiri în căşti) apoi îşi iese din pepeni, ce să mai zici pentru un copil: transpiraţie, miros nu tocmai din cele mai plăcute, etc.

Maică-sa (ingenioasă fumeie :roll:), a scos telefonul mobil, a pus melodia aia cu pinguinii (care mai nou a înlocuit tradiţionala Băsmăluţă pe la nunţi). Destul de enervant, de acord. Mai ales că toată lumea era plictisită şi întârzia undeva. Asta punea încărcătură şi mai mare-n atmosferă.

Ei, nu au trecut mai mult de 5 minute şi, o doamnă destul de agresiv zice:

– da vîkliuchite etu vaşu muzîku. ia ne mogu terpeti eio. voditel’, zdelaite şto-nibudi.

La care mama copilului îi spune destul de calm (dar în română): “Doamnă, copilul plânge, aşa stă liniştit. Mai bine ascultăm cum plânge, sau muzică?”

– da kaneşhna. vaşî deti izbalovannîe, vot kto vaşî deti. voditeli, ia şeass takoe ustroiu. i jalobu napişu.

Desigur, nimeni nu a intervenit în apărarea doamnei. Nici eu (ştiu, sunt lasă :oops:) .
Doamna a închis muzica, copilul a început a plânge  şi şoferul, destul de agresiv i-a zis doamnei sau îşi linişteşte copilul, sau să coboare.

A coborât. Tot nimeni nu a zis nimic.
Am rămas uluită, dar şi fără cuvinte.

Cine are dreptate? Ce se putea de zis/făcut în acest caz?

Avem zebre creative în Chişinău

Acum câteva zile citeam precum că Publika TV s-a apucat să deseneze zebre acolo unde acestea lipsesc, însă ar fi necesare. O campanie de sensibilizare, eu zic că e o campanie super. Mai ales, având în vedere că la noi vopseaua folosită pentru a desena zebre e mai puţin rezistentă decât machiajul unei domnişoare 🙄 . În ştire scrie:

“Scrieţi-ne mesajele voastre pe fiiatent@publika.md sau sunaţi-ne la 81-55-55 sau 804-804. Care sunt cele mai grave probleme din trafic cu care vă confruntaţi în localitatea voastră? Spuneţi-ne unde nu sunt treceri pietonale, dar este nevoie de ele, iar noi vom veni să le desenăm.”

O doamnă a văzut ştirea şi a încercat norocul. A fost trimis un e-mail la adresa menţionată şi… surpriză: a doua zi deja era desenată zebra pe locul indicat. Dovada o vedeţi aici.

Apoi campania s-a extins regional, ajungând în Găgăuzia 🙂 .

Bravo. Frumos. Creativ. Inventiv. Şi haios, de ce nu?

Acum un an, au fost desenate pe bd. Ştefan cel Mare treceri de pietoni în formă de clape de pian.

Doar că nu a fost extinsă. Nu a avut bani primăria. Hmmm, ca de obicei, de altfel. Nu ştiu dacă şi anul curent a fost repetată acţiunea, dar cred că ar fi fost binevenită.

Ştiam de o campanie în Stockholm unde, pe scările de la gura de metrou au fost montate clape de pian cântătoare. Apoi campania a fost preluată de mai multe oraşe din lume. Până acolo noi mai avem. Da, mult timp. Mai pui că nici metrou nu avem 😐 .

Însă ce voiam să spun e că începutul e bun.

P.S. Sper ca idilul capitalei să nu viseze noaptea că aceste zebre nevinovate colorează prea mult oraşul, şi să deie ordin a fi şterse. Nu că m-aş mira, dar ar fi păcat.

Am făcut un simplu search pe google şi am găsit zebre creative. Mie mi-au plăcut chiar 😉

Doi se bat iar noi pierdem

“Vom putea urca în Turnul de apă” -aşa este denumirea unui articol în care cineva se lăuda că “iată ce facem pentru voi, dragi locuitori ai Chişinăului“. Numai că, citind atent acest articol vedem două declaraţii, ce se cam bat cap de cap:

Apoi, vine primarul nostru drag şi spune:

Nu am putut să merg de ziua oraşului, dar a mers o prietenă. Pe la orele 16, la 14 octombrie – când ar fi trebuit să fie deschis muzeul – a pupat uşa. Am mers şi eu deja duminică, 16 octombrie, pe la orele 15, tras de uşă – nimic. Încuiat, pustiu în jur. Deci, Dle primar, iarăşi vorbe, promisiuni şi pokazuhă pe la televizor? Ori de data aceasta doi se bat şi noi pierdem?

În reportajul de mai jos, în ultimile secunde se anunţă când muzeul va fi deschis şi va putea fi vizitat. Deci unde e cultura noastră? Chiar mă bucurasem mult când am citit ştirea, având în vedere că oraşul nostru nu prea are obiecte cultural atractive. În special, un loc de unde poţi privi oraşul de sus ca-n palmă în afară de acoperişurile blocurilor de locuit ori faimoasa terasă (ştim noi care) .