Antireclamă taxi 1448 (14448)

Eu sunt cetăţean simplu. Simplu şi onest. Onest şi sărac. Şi lista poate continua.

Din astă cauză cu taxi nu prea merg, transportul public e mai ieftin, dimineţile mai comod, seara chiar liber şi zona în care locuiesc e doldora de diferite rute care mă pot duce aproape în orice colţ al orăşelului nostru frumos.

Dar… noi nu avem transport public de noapte. Nu avem linii sau rute de noapte. Cum are Bucureştiul, de exemplu. Şi de nevoie mai apelez şi eu la taxi. Am început a folosi un sistem destul de convenabil: chemam taxi on-line (chiar dacă site-ul e în limba rusă :-x). Comod, şi cam de fiecare dată se găseau maşini, chiar şi de Revelion (mare ne-a fost mirarea, în 5 minute maşina era la scară). Ba mai mult, dacă făceai un anumit număr (75) de călătorii la ei, primeai ceva bonus. Am făcut cont, ne logam şi eram bucuroşi şi mulţumiţi. Până într-o zi când… a dispărut contul. De logat nu ne putem loga. Ce naiba să fie? Ei, să ghicesc ce să fie? Nu e greu. Am atins numărul magic – 75. Şi sărmanii de ei, ca să nu-şi onoreze promisiunea, au şters contul. Cum mama naibii să fii atât de mercantil? După ce că am mers de 75 de ori, să ştergi contul unui client doar să nu-i dai 1-2 călătorii gratis?

Şi eu acum ce să fac? Unde să apelez? La noua Agenţie pentru protecţia consumatorului? Ştiţi ce vor face ei? Fix o… figă. Pot doar să le fac un pic de antireclamă. Să-i acuz că-s ”porci” şi să le zic: minus 3 clienţi minim (familia mea). Şi să aştept cuminte şi smerită ziua când concurenţa va dicta regulile pe piaţă.

Gata. M-am spovedit. Amin 🙄

Medicina de rahat din Moldova

Da, medicina din Moldova e de rahat. Şi în rahat. De mult timp. De când medicii nu ai nicio frică de lege. De când a omorî un om, sau chiar un copil, nu e ceva atât de groaznic. Ei padumaeş, cu unul mai mult sau mai puţin.

Dar nu e chiar aşa. Deloc chiar.

Priveam zilele trecute, cu înfrigurare şi un nod în gât,  cum aceşti “profesionişti” au omorât un copil. UN COPIL!!!

Nu credeam că voi scrie despre asta, dar nu pot. Pentru că din cauza a aceloraşi medici era să-mi pierd fratele. În 2002, maică-mea s-a adresat la medici (tot după ce a primit acest sfat de la un alt medic) să-i facă operaţie fiului său, care avea doar 12 ani. O operaţie simplă, pentru că septul nasului era un pic cârn şi dădea mici complicaţii.

Era o zi de marţi. La fel i-au spus că operaţia durează maxim o oră. Însă… peste ceva timp a fost anunţată că nu-l pot trezi din anestezie. Şi apoi a urmat un lanţ de promisiuni că totul va fi OK. Aha, sigur OOOOKKKK. Au dustrus copilul. Era precum o legumă. Paralizat. Nu mişca, nu vorbea, nu mânca. Nimic absolut. Şi asta a durat circa 2 luni, când a început a-şi reveni.

Apoi perioada de reabilitare a fost un calvar. Se chinuia copilul, se chinuia mama. Deşi eram toţi optimişti, în adâncul sufletului toţi  aveam o frică nespusă: nimic nu se va schimba. Dar, cu timpul, totul a revenit la normal. Consecinţele însă nu s-au lăsat aşteptate.

Dar… cine-i va întoarce mamei mele nopţile nedormite? Şi părul cărunt? De ce atât de tânără şi deja are păr cărunt şi riduri? Şi lacrimile? Şi durerile? Dar pentru frate-mio? Sănătatea lui mai e ce a fost? Cu siguranţă nu.

Nu ne-am adresat în instanţă. Pentru că atunci când îţi vezi copilul distrus, numai să te cari în instanţă nu ai chef. Şi apoi, legislaţia nu prevede mare lucru în acest domeniu. Deci, cam fără rost.

De ce aceşti medici nu fac o probă înainte de a injecta anestezia? Ori pentru ei asta e funny?

Şi nemaivorbind că în aceeşi secţie au murit doi copii anterior.

De cine naiba se tem aceşti medici? Asta e menirea lor? Asta au spus când dădeau jurământul? Jurăm să omorâm? Asta aţi spus, nenorociţilor?

Ce este prietenia

 “A friend is a substitute to kill your time with only when you’re single.”

(from Karei’s “the Devil’s Dictionary”)

Mă tot bântuie deseori întrebarea ce e aia prietenia. Vremurile s-au schimbat, competiţia şi supraveţuirea sunt ceea ce vedem în ochii fiecăruia din noi. Goana după bani, interese, putere, şi alte valori deseori pune în umbră sentimentul ăsta numit prietenie.

Mai nou, am auzit că prietenia e bazată pe interese. Iar interesele pot lua diverse forme: materiale, necesităţi morale, profesionale, etc. Însă dicţionarul pomeneşte de interese doar în ultima definiţie când e vorba de prietenie:

PRIETENÍE, prietenii, s. f. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. ♦ Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva. ♦ Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune.

Şi tot căutând prin experienţe, analizând, am dedus câteva idei.

  • sunt prieteni care apar atunci când îţi este greu în viaţă. şi când durerea a trecut, nu mai ai nevoie de ei. şi-i arunci. sau dispar ei, precum un înger păzitor.
  • sunt prieteni care, oricât nu ar trece timpul, vei putea să te bazezi pe ei. chiar dacă nu i-ai văzut câţiva ani. când te revezi cu ei, ai impresia că nu aţi fost niciodată departe unul de celălalt. iar o neînţelegere trece uşor, chiar fără a căuta vinovatul.
  • sunt prieteni care apar nitam-nisam, parcă simţi nevoia lor. iar când îţi găseşti iubit(ă), nu mai ai nevoie de ei, dispari din viaţa lor. acum golul a fost umplut de altcineva. sau poate fi şi viceversa.
  • sunt prieteni cu care vorbeşti rar, despre lucruri banale, fără a intra în intimităţile unul altuia. însă ştii, eşti sigur că te poţi baza oricând pe acea persoană. şi că nu te va trăda niciodată.
  • sunt prieteni pentru care nu contează cum arăţi, nu contează ce orientare sexuală ai, lor nu le va fi ruşine să meargă cu tine alături pe stradă.
  • şi prieteni care cu prima ocazie îşi vor arăta colţii, te vor trăda.

Veţi spune că ăştia din urmă nu pot fi numiţi prieteni. De ce nu? Doar prietenia nu este ceva definit pe termen scurt, mediu sau lung. Odată ce a existat acest sentiment, a existat şi prietenia.

Unii categorisesc prietenii în: adevăraţi şi falşi nu. Oricum sunt prieteni.

Alţii numesc prieteni doar câţiva oameni, maxim 5 pe tot parcursul vieţii, dar care sunt prieteni de încredere.

Iar cea de-a treia categorie are mulţi prieteni, dar până la urmă majoritatea trag în ţeapă, pentru că cineva a fost naiv cândva.

Am privit filmul La vie en rose despre viaţa unei mari cântăreţe – Edith Piaf. Mi-a plăcut mult filmul. Şi mi-a plăcut şi mai mult atitudinea sa faţă de prieteni. Într-un ultim interviu a fost întrebată: “Care sunt prietenii Dvs. cei mai fideli?”. Răspunsul a fost unul pe măsură: “Prietenii mei toţi sunt fideli.”

Unde eşti tu, Ştefan doamne?

Încă de la liceu ţin minte foarte bine cum profesoara de istorie ne spunea, repeta şi tot repeta: turcii au fost cei mai răi cotropitori ai neamului românesc, dar niciodată nu au reuşit să ne subjuge uşor şi pentru mult timp. Iar cel mai biruitor domnitor dintre toţi a fost Ştefan cel Mare.

Aşa mi s-a întipărit, aşa ştiu şi acum. Desigur, acum văzând alte fapte şi realităţi, ştim că cei mai răi cotropitori nu au fost nici pe departe turcii. Dar asta deja e altă poveste. Să revin eu la oile mele 😀 .

Turcii acum câteva sute de ani au încercat să ne cotropească prin metode caracteristice acelor timpuri. Vremurile s-au schimbat.
Cu globalizarea asta deja îi avem ca fraţii pe turci (hehe, da de unde? pe naiba! or spune mulţi). Relaţii comerciale, mai puţin comerciale, ne fac să fim mai toleranţi. Să ducem bani în Turcia (la mare, la soare :roll:), să aducem bani din Turcia (investiţii făcute în Moldova). Să ducem fete în Turcia, să aducem băieţi din Turcia. Şirul poate fi continuat. Dar eu o să mă opresc la partea cu banii care vin din Turcia.

Ştim cu toţii ce e aia Leogrand. Un hotel mare, luxos, unde multe din zveozdurile din Moldova îşi făceau nunţile şi alte evenimente.
Personalul e compus din cetăţeni din Moldova. Pe când capii sunt turci. Da da, turci din Turcia. Turci care îşi bat joc de angajaţii moldoveni. Care dau salarii de nimic. Deja şi la stat ca un funcţionar public să munceşti e mai bine plătit. Turci care fac reduceri de personal pentru a face economii. Care dau sarcini aproape imposibile pentru a te face să scrii cerere de demisie. Turci care, după ce ai lucrat la ei câţiva ani buni cu un salariu nici pe departe cel mai bun, 6 zile/săptămână, nopţi şi weekend-uri nedormite pentru scrierea rapoartelor inutile, îşi spun în faţă că nu ai făcut nimic, că eşti de prisos. Turci care au demolat un monument istoric fără să le pese de nimic. Turci care nu sunt verificaţi dacă respectă legislaţia, codul muncii şi alte coduri. Turci care îşi fac de cap cum vor.

Dar autorităţile noastre dorm. Dorm atât de bine că nu-i clinteşti cu nimic. Mai ceva ca ursul iarna. De ce se întâmplă asta? Pentru că …

Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Cum ia naştere o katana japoneză

Korehira Watanabe este unul din doar 30 de maeștri fierari capabili să creeze o katana după metodele tradiționale. Specializat pe un anumit tip de sabie din perioada Koto (794-1333), Watanabe spune că i-a luat mai bine de 35 de ani pentru a reproduce tehnicile vechilor artizani.


Katana este un tip de sabie japoneză (nihontō), numită de multe ori și “sabie de samurai”. Termenul katana mai poate fi folosit pentru orice sabie japoneză curbată cu lungimea lamei mai mare de 60 cm. Acesta este însă folosit deseori greșit pentru săbiile japoneze în general. Din punct de vedere istoric, ea a devenit inseparabilă de samuraiul din perioada feudală a Japoniei, și a devenit cunoscută pentru abilitatea ei de tăiere și a ascuțimii sale.