Povestea crizei financiare

Într-un sătuc de câmpie, a venit un investitor american particular, însoţit de asistentul lui. A bătut la prima uşă întâlnită şi i-a spus proprietarului: Uite, eu sunt colecţionar de broscuţe. Daca îmi aduci o broscuţă, am să îţi dau pe ea 10 euro. Ţăranul a fugit repede în pădurea din spatele casei şi a luat o broscuţă. I-a dat-o investitorului, şi-a luat cei 10 euro şi le-a spus vecinilor despre ce afacere a făcut. A doua zi, fiecare ţăran s-a dus la investitor cu câte o broscuţă, pe care a vândut-o cu 10 euro.

După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor: Văd că afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuţă am să vă plătesc câte 20 de euro. Ţăranii au dat fuga în pădure, au cules broscuţe şi le-au predat pentru 20 de euro/bucata, investitorului. După alte câteva zile, acesta s-a întors în SUA presat de afacerile de acolo, lăsându-l pe asistentul lui să vină cu broscuţele după cel mult o săptămână. Înainte de a pleca, le-a spus: “Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent în State. Vă promit însă că la întoarcere am să cumpăr de la voi broscuţele cu 60 de euro bucata”. Şi a plecat, în uralele sătenilor fericiţi de pleaşca ce a dat peste ei. A doua zi, asistentul investitorului a adunat sătenii şi le-a spus: “Fraţilor, m-am gândit la o afacere pentru voi. Şeful meu se va întoarce peste două săptămâni şi vă va plăti câte 60 de euro/broscuţa. Dacă vreţi, vi le vând eu înapoi pentru 35 de euro bucata, iar voi le veţi vinde cu 60. Profitul vostru va fi frumuşel. Ce spuneţi?”

Sătenii, s-au adunat la sfat şi au decis că o aşa afacere nu mai prind ei degrabă. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat pe la cunoscuţi, pe la bănci, care pe unde a putut, şi au cumpărat broscuţele înapoi cu 35 de euro bucata. Asistentul investitorului a luat banii, a plecat în SUA, iar pe săteni nu i-a mai căutat nimeni, niciodată. Au rămas cu banii daţi, cu împrumuturi scumpe la bănci şi fără să deţină niciun activ în plus faţă de ceea ce aveau înaintea afacerii.

P.S. Aceasta este povestea crizei, pe înţelesul celor care nu au deprins cotloanele businessului bancar. 🙄

Șmecherii

” – Să știi că fiecare are o șmecherie și dacă nu o găsești, ajungi să iei decizii greșite. Cei mai mulți pățesc lucrul acesta. După ce ai dat greș, te apuci să vorbești prostii sau să dai vina pe alții. Nu pot să sufăr asemenea atitudini și, ca să fiu cinstit, am văzut destule în viața mea. Apropo de șmecherii, poate ți se pare cam deplasat cuvântul, dar să știi că este esențial să începi prin a da la o parte tot ce nu ți se pare important. Să zicem că te gândești să rezolvi ceva de la A la Z. Nu-i nevoie să începi cu A, poți începe și cu XYZ. Tu spui că nu poți rezolva lucrurile pentru că sunt teribil de încâlcite. Păi, atunci începe cu cel de la suprafață, care e mai la îndemână. Dacă ești deja hotărât și știi ce vrei, nu are importanță de unde începi să le descâlcești. N-are decât să zică cine ce vrea, tu trebuie să acorzi timp suficient lucrului care te interesează, chiar dacă ți se pare o prostie.

Afacerea mea nu e cine știe ce, am și eu patru-cinci restaurante. Discuția ar putea părea meschină, dar problema este că pe mine nu mă interesează fiecare restaurant în parte, ci toate la un loc, și asta ar fi, să zicem, șmecheria sau strategia mea. Aici se pune problema reușitei sau eșecului și privind astfel lucrurile, eu nu am avut niciodată eșecuri. Mi-am pus propria strategie în practică, indiferent de cum m-au judecat alții, adică cei dispuși să sară peste niște etape ca să ajungă mai repede la țintă. Eu n-am făcut ca ei. Am acordat cel mai mult timp prostiilor și mi-am dat seama că lucrurile merg mult mai bine în felul acesta.

– Hai să luăm un exemplu. Imaginează-ți că vrei să deschizi un bar sau un restaurant – nu are importanță ce anume – și ai posibilitatea de a alege între mai multe locuri în care să fia amplasat. Trebuie neapărat să te hotărăști pentru unul din ele. Cum procedezi?

– Mai întâi aș face niște calcule estimative legate de chirie, de împrumut, de suma care trebuie restituită lunar, m-aș gândi la câte mese aloc clienților, la consumul pe persoană, la ce renovări se cer făcute, la cheltuieli pentru personal, pierderi de profit, diverse.

– De aceea pierd cei mai mulți, spuse el râzând. Îți spun cum procedez eu. Găsesc un loc care îmi place, mă postez în fața lui și timp de o zi, două, trei, patru – nu contează câte – stau acolo și privesc fețele trecătorilor și mă plimb pe strada respectivă fără să fac altceva. Nu trebuie să mă gândesc la nimic, nu socotesc nimic, mă uit doar la chipurile trecătorilor. Această etapă poate dura cel puțin o săptămână și în intervalul respectiv de timp îmi trec prin fața ochilor trei-patru mii de persoane. Dar cred că acord și mai mult timp pentru asta, poate chiar mai mult de o săptămână. Încep să înțeleg încetul cu încetul, de parcă mi se ia ceața de pe ochi – înțeleg ce fel de oameni circulă pe acolo și la ce nivel se ridică locul respectiv. Dacă nu corespunde standardelor mele, pun capăt investigației și gata. Merg în altă parte și o iau de la capăt. Dacă eu consider că locul respectiv mă satisface sau cel puțin pot să ajung la un compromis satisfăcător, gândesc că am prins succesul de coadă, după care țin cu dinții de el și nu-i mai dau drumul. Dar ca să ajung aici, trebuie să stau ca prostul și să mă uit la fețele trecătorilor și pe ploaie, și pe ninsoare. Am timp suficient pentru socoteli și pe urmă. Nu știu cum să-ți spun, dar eu sunt un individ realist și nu cred nimic până nu văd totul cu ochii mei. Teoria, valoarea, socotelile, logica și mai știu eu ce alte principii sunt pentru cei care nu au ochi să privească în jur. Află de la mine – cei mai mulți nu se uită cu propriii ochi și chiar nu înțeleg de ce. Oricine poate dacă vrea.

După părerea mea, dacă ai ceva de făcut, trebuie să te gândești mai întâi la partea cea mai simplă a lucrului respectiv. De exemplu, te postezi la un colț de stradă și privești în fiecare zi, nemișcat, chipurile trecătorilor. Nu e cazul să iei o decizie pripită. Poate nu-i chiar plăcut, dar sunt și lucruri cărora trebuie să le acorzi foarte mult timp. Să nu-ți fie teamă că pierzi timp. A acorda timp din belșug unui lucru înseamnă, aș putea spune, răzbunare sofisticată. ”

Fragment din cartea Cronica păsării-arc, de Haruki Murakami