Apr 4 2012

10 motive pentru care nu merg la biserică

Vorbeam aseară cu bunica şi, în timp ce-mi povestea bârfele satului, îmi zice: Dragul mamii, duminică îs Floriile (sărbătoare religioasă), poate mergeţi la biserică?
Eu, deşi sunt agnostică, sunt tolerantă faţă de credincioşi. Şi mă uimesc de adevăraţii creştini, cum pot ei aşa. Şi au tot respectul meu. Dar, cu toate acestea, nu merg la biserică decât când este ”strict necesar” – la botez, cununie sau înmormântare. Altfel nu mă las convinsă a merge să ascult slujba preotului. De ce? Pentru că am motive.

pentru că preoţii se ocupă de orice, mai puţin de religie (majoritatea) (mi-a povestit tot bunică-mea un caz că nu a venit preotul la slujbă pentru că avea nu ştiu ce biznis :roll:)
pentru că preoţii instigă la violenţă (ei asta numesc proteste paşnice)
pentru că preoţii cheltuie banii enoriaşilor pe maşini luxoase, aifoane, case mari şi bogăţie
pentru că preoţii îşi bat soţiile şi copiii (iarăşi – nu toţi, dar sunt din ăştia)
pentru că nu am văzut vreo acţiune altruistă din partea bisericii – casă de copii sau azil ajutat
pentru că banii care vin la biserică sunt folosiţi numai ei ştiu cum, fără avea vreo dovadă, nemaivorbind de faptul că nu achită impozite
pentru că pun termopane şi ”plitcă abliţovacinaia” în biserici şi mănăstiri
pentru că preoţii se bagă în politică
pentru că preoţii se conduc numai după interes
pentru că preoţii au un conducător din umbră (şi din păcate acesta nu este Dumnezeu)

Nu am mai amintit de igiena icoanelor, linguriţelor, mâinilor şi crucii, pupate de toţi. Mai jos vedeţi ceva care poate vă va face să zâmbiţi. Însă există şi a doua parte a monedei. Cea tristă.

P.S. Da, ei tot îs oameni. Ştiu. Dar asta nu e o scuză.

Mar 30 2012

”Piaţa de purici” de la Gara Feroviară

Citeam zilele trecute acest post despre piaţa de vechituri din jurul Gării feroviare, Chişinău. Şi hm, m-a pus un pic pe gânduri. Şi întrebările au început să apară: şi de ce, mă rog, noi nu putem avea piaţă de vechituri? Şi ce dacă vrem oraş european? Oare oraşele europene nu au aşa ceva? Nu? S-o credeţi voi.

Dar să încep cu un pic de istorie.

Eu ştiam că doar prin ţările sărace sunt astfel de locuri. Locuri unde sărmanii oameni îşi vând bunurile. Dar… mi s-a spulberat această idee în 2008 când, fiind în Japonia la studii, nişte colegi îmi zic: Hai să mergem la Flea market. M-am uitat sceptic la ei. Zic OK, market ştiu ce e aia, da iată flea? Nu stăteam foarte bine cu engleza (nu că acum aş sta :roll:), şi am căutat în dicţionar: flea (eng.) – purice. Zic o mamă dragă, ce piaţă o mai fi şi asta??? Dar scriind alături şi market văd că nenea Goagăl traduce: piaţă de vechituri. M-a pus şi mai mult pe gânduri. Ce, eu acasă nu am piaţă de vechituri? Dar… am mers. Din curiozitate. Să văd: e diferit de ce e la noi, cum e, ce se vinde, la ce preţuri, etc.

Am rămas uimită. Deosebire mare nu este. Doar că… este loc amenajat special pentru asta. Se organizează cam în fiecare weekend dar în locuri diferite din oraş. Uneori în vreo curte mai mare, alteori pe un stadion, ba chiar şi în afara oraşului câteodată (cum ar fi piaţa auto de la Pruncu, unde se vinde şi tehnică de uz casnic adusă din Ioropa 😀 ). Nu ştiu şi dacă se plăteşte o taxă. Nu am putut să aflu. Vânzătorii (nu toţi) cunosc engleza de bază. Sun şi băbuţe, sunt şi tineri, sunt şi lucruri vechi, sunt şi lucruri noi. Sunt şi tarabe ambulante cu mâncare şi băutură (nealcoolică).

Ce se întâmplă în Europa? Păi ce, ei nu-s oameni? Eu nu vând, nu au vechituri? Desigur că au. Iarăşi Google mi-a venit în ajutor. Am găsit aici şi istoria, şi explicaţia, dar şi poze.

Şi acum la Chişinău: tot ce avem nevoie este un loc. Şi avem locuri în păragină, locuri fiind patrimoniul sau al primăriei sau al Guvernului, care pot fi utilizate pentru acest fel de activităţi. Ştiu că s-a făcut şi la noi un Yard Sale, civilizat, loc amenajat, şi toate alea. Doar că mulţi au spus că de fapt, preţurile-s cam măricele. Şi nu are iz de piaţă de vechituri, ci de o piaţă mai selectă. Aşa o fi sau nu, nu ştiu. Între timp iată ce se face pe lângă Gara feroviară din Chişinău.

Mar 28 2012

Misoginism ”a la Sun Communications”

Cine n-a văzut până acum spotul publicitar al celor de la Sun Communications cu testarea fiicei pe 2 luni? Eu, cea care nu prea privesc televizorul, doar foarte rar, nu am putut să trec cu vederea şi auzul aşa ceva. Ei (cei de la Sun) numesc asta ”ofertă inedită”. Eu o numesc ”sclavie modernă”. Nu pledez pentru feminism, emancipare sau alte termene folosite în acest secol dar neînţelese de mulţi. Eu pledez pentru stimă, respect, unele drepturi. De mult timp, foarte mult, femeii i s-a recunoscut dreptul de a fi şi ea ”om”, nu doar un obiect. Nu doar ”cea care spală, calcă şi naşte copii”.

Unde este şi ce face CCA în acest caz? Aloooo!!! Acolo nu sunt şi femei? Ele nu au văzut spotul ăsta? Sau pe ele nu le-a afectat pentru că trăiesc ”într-o ţară democratică şi fiecare are dreptul să facă ce vrea” ?

Dacă ar fi acest spot în SUA emis la televiziuni, de mult era să fie scandal. Big big scandal, cum spun ei. O, dar stop! Sun Communication e companie moldo-americană. Aha deci, la ei nu ar îndrăzni, aici – da. Pentru că se poate, iar drăguţii de noi (cetăţenii, Guvernul) acceptăm orice rahat.

Las’că-i bine, merge şi aşa. Oricum sunt destui care mai văd în femeie un obiect pe care poţi să-l testezi două luni după care să-l arunci sau să-l achiziţionezi. Dar nu, eu nu cred aşa.

Mai era un spot publicitar prin oraş, anti-trafic de fiinţe umane care sărea în ochi spunându-ne: ”Tu nu eşti marfă” . Ăsta ne spune că suntem.

Mi-am amintit şi de o expresie la temă, destul de misogină ”Mergeau pe drum un om şi două femei”. Cine poate – să râdă, eu nu prea pot. Pentru că femeile-s tot oameni.

Mar 20 2012

Pa!, eu am plecat în Sierra Leone!

Treceam acum câteva minute prin PMAN şi mă uit: avem un nou ”locatar” în piaţă. Zic opa, devine interesant. Numai că noul locatar nu şi-a adus ~~încă~~ o căsuţă, o cocioabă. Doar un pat mic, din ăla pliant şi cîteva plapume şi pernă. OK zic, o fi vreun protest. Nimic deosebit, mai ales cum el parcă ultima vreme a cam îmbrăţişat această ”profesie”, s-o fi molipsit de la alţii. Că noi din ăştia avem câţiva. Profesionişti, ce mai.

Dar, ajung să aflu peste câteva minute: John Onoje cere apartament de la autorităţi.

Am muţit. A venit acum mulţi ani (mai bine de 10) din Sierra Leone, o ţară africană. Unde era război civil. Eu le înţeleg pe toate. Sunt tolerantă. Am prieteni de culoare, şi-i stimez. Doar că… oare cum naiba să ai atâta tupeu? Să fii refugiat şi să ceri apartament? A învăţat limba română. Bravo lui!
Acum la muncă! Cine munceşte – are. Şi chiar dacă în Moldova e mai greu, dacă munceşti, tot nu mori de foame. Important să vrei să munceşti. Că cine caută – găseşte. Şi nu cred că toţi ca unul îl refuză să-l angajeze. Dar nu, el nu vrea, pentru că e mai uşor (are exemplu) să faci bani din proteste, dosare la CEDO.

Şi poate acum cineva îmi va sări în cap, dar ţara mea, şi a ta, şi alui ~~deja~~ nu are atâţia bani să dea apartamente oricui. Pentru că nici eu nu am locuinţă, nici tu, nici celălalt. Stăm cu chirie. Şi stăm mai mulţi într-un apartament, împărţim. Pentru că asta e situaţia.

Dar eu să plec în Sierra Leone, să protestez, să cer azil, să cer cetăţenie, şi să mai cer şi apartament la urmă… asta e prea de tot. No, vorba lui Urschi: aici răbdarea mea a crăpat.

P.S. Sunt cetăţean şi am şi eu o părere. O atitudine. O limită.

Mar 14 2012

Cele mai frumoase creaţii ale proiectului “Tsunami – imagini pentru Japonia”

Realitatea, evident, este crudă. Pentru că această ţară se mai află la marginea unei prăpastii. Pentru că există o mulţine de imagini, poze, care ne demonstrează că Japonia se scufundă într-o criză fără precedent. Creatorii comunităţii CFSL, o comunitate de designeri, ilustratori, scriitori de benzi desenate, a avut ideea excelentă a proiectului ”Tsunami – imagini pentru Japonia”. Scopul – să arate realitatea un pic altfel. Un proiect unde, toată lumea care are un pic de talent, poate veni şi expune opera sa sau ce-l inspiră situaţia actuală din ţara soarelui răsare. Aceste opere vor fi scoase la licitaţie şi apoi, o operă colectivă va aduna toate fondurile ce vor fi donate la Giveasia.org. Un alt mod de a vedea realitatea.