Povestea crizei financiare

Într-un sătuc de câmpie, a venit un investitor american particular, însoţit de asistentul lui. A bătut la prima uşă întâlnită şi i-a spus proprietarului: Uite, eu sunt colecţionar de broscuţe. Daca îmi aduci o broscuţă, am să îţi dau pe ea 10 euro. Ţăranul a fugit repede în pădurea din spatele casei şi a luat o broscuţă. I-a dat-o investitorului, şi-a luat cei 10 euro şi le-a spus vecinilor despre ce afacere a făcut. A doua zi, fiecare ţăran s-a dus la investitor cu câte o broscuţă, pe care a vândut-o cu 10 euro.

După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor: Văd că afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuţă am să vă plătesc câte 20 de euro. Ţăranii au dat fuga în pădure, au cules broscuţe şi le-au predat pentru 20 de euro/bucata, investitorului. După alte câteva zile, acesta s-a întors în SUA presat de afacerile de acolo, lăsându-l pe asistentul lui să vină cu broscuţele după cel mult o săptămână. Înainte de a pleca, le-a spus: “Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent în State. Vă promit însă că la întoarcere am să cumpăr de la voi broscuţele cu 60 de euro bucata”. Şi a plecat, în uralele sătenilor fericiţi de pleaşca ce a dat peste ei. A doua zi, asistentul investitorului a adunat sătenii şi le-a spus: “Fraţilor, m-am gândit la o afacere pentru voi. Şeful meu se va întoarce peste două săptămâni şi vă va plăti câte 60 de euro/broscuţa. Dacă vreţi, vi le vând eu înapoi pentru 35 de euro bucata, iar voi le veţi vinde cu 60. Profitul vostru va fi frumuşel. Ce spuneţi?”

Sătenii, s-au adunat la sfat şi au decis că o aşa afacere nu mai prind ei degrabă. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat pe la cunoscuţi, pe la bănci, care pe unde a putut, şi au cumpărat broscuţele înapoi cu 35 de euro bucata. Asistentul investitorului a luat banii, a plecat în SUA, iar pe săteni nu i-a mai căutat nimeni, niciodată. Au rămas cu banii daţi, cu împrumuturi scumpe la bănci şi fără să deţină niciun activ în plus faţă de ceea ce aveau înaintea afacerii.

P.S. Aceasta este povestea crizei, pe înţelesul celor care nu au deprins cotloanele businessului bancar. 🙄

Advertisements

Fostul premier al României fără permis de conducere. Focşa al nostru ce pedeapsă a primit?

Citeam aici că ”fostul premier al României, Călin Popescu Tăriceanu a rămas fără permis auto pentru 60 de zile, după ce Judecătoria sectorului 2 Bucureşti i-a respins, miercuri, acţiunea împotriva procesului-verbal al Poliţiei Rutiere”.

Bineînţeles că m-am întrebat ce pedeapsă a primit ministrul inculturii Focşa pentru că a urcat beat la volan?

Pată pe reputaţie? Ei şi, la el obrazul e gros şi poate ţine şi această pată. Se şterge ea pân-la urmă, nu?

Un cârlan de la JurnalTV? Nu a vrut să-l primească, cică nu-i plac aşa cadouri. Iate la dânsu, încă se alintă. Domn’ministru, calul dăruit la dinţi nu se caută. Ori nu ştiţi aşa zicală din bătrâni?

Ce altceva? Multă popularitate, şi atât.

Cazul s-a uitat, au apărut alte ştiri mai interesante şi importante pentru presă. Ne-a demonstrat ministrul că e nervos, că are şefă pe aparat şi că nu-i place presa. A, şi că-şi face de cap şi lui asta i se permite. Nu ştiu din ce considerente. 🙄

Desigur, ce a făcut Tăriceanu e un pic mai grav decât ce a făcut Focşa, dar măcar să ştim şi noi, cetăţenii simpli şi înceţoşaţi  ce pedeapsă a luat pentru că a fost prins beat la volan. Există şi dovezi. Dacă ştiu eu bine, trebuia să fie pedeapsa deloc dulce, conform codului contravenţional (”Conducerea vehiculului de către o persoană care se află în stare de ebrietate produsă de alcool ce depăşeşte gradul maxim admisibil stabilit de Guvern sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe, daca fapta nu constituie infracţiune – privarea dreptului de conducere pe trei ani”).

Dl Focşa, mai aveţi permisul? Da şefă pe aparat? 😆

10 motive pentru care nu merg la biserică

Vorbeam aseară cu bunica şi, în timp ce-mi povestea bârfele satului, îmi zice: Dragul mamii, duminică îs Floriile (sărbătoare religioasă), poate mergeţi la biserică?
Eu, deşi sunt agnostică, sunt tolerantă faţă de credincioşi. Şi mă uimesc de adevăraţii creştini, cum pot ei aşa. Şi au tot respectul meu. Dar, cu toate acestea, nu merg la biserică decât când este ”strict necesar” – la botez, cununie sau înmormântare. Altfel nu mă las convinsă a merge să ascult slujba preotului. De ce? Pentru că am motive.

  1. pentru că preoţii se ocupă de orice, mai puţin de religie (majoritatea) (mi-a povestit tot bunică-mea un caz că nu a venit preotul la slujbă pentru că avea nu ştiu ce biznis :roll:)
  2. pentru că preoţii instigă la violenţă (ei asta numesc proteste paşnice)
  3. pentru că preoţii cheltuie banii enoriaşilor pe maşini luxoase, aifoane, case mari şi bogăţie
  4. pentru că preoţii îşi bat soţiile şi copiii (iarăşi – nu toţi, dar sunt din ăştia)
  5. pentru că nu am văzut vreo acţiune altruistă din partea bisericii – casă de copii sau azil ajutat
  6. pentru că banii care vin la biserică sunt folosiţi numai ei ştiu cum, fără avea vreo dovadă, nemaivorbind de faptul că nu achită impozite
  7. pentru că pun termopane şi ”plitcă abliţovacinaia” în biserici şi mănăstiri
  8. pentru că preoţii se bagă în politică
  9. pentru că preoţii se conduc numai după interes
  10. pentru că preoţii au un conducător din umbră (şi din păcate acesta nu este Dumnezeu)

Nu am mai amintit de igiena icoanelor, linguriţelor, mâinilor şi crucii, pupate de toţi. Mai jos vedeţi ceva care poate vă va face să zâmbiţi. Însă există şi a doua parte a monedei. Cea tristă.

P.S. Da, ei tot îs oameni. Ştiu. Dar asta nu e o scuză.

Misoginism ”a la Sun Communications”

Cine n-a văzut până acum spotul publicitar al celor de la Sun Communications cu testarea fiicei pe 2 luni? Eu, cea care nu prea privesc televizorul,  doar foarte rar, nu am putut să trec cu vederea şi auzul aşa ceva. Ei (cei de la Sun) numesc asta ”ofertă inedită”. Eu o numesc ”sclavie modernă”.  Nu pledez pentru feminism, emancipare sau alte termene folosite în acest secol dar neînţelese de mulţi. Eu pledez pentru stimă, respect, unele drepturi. De mult timp, foarte mult, femeii i s-a recunoscut dreptul de a fi şi ea ”om”, nu doar un obiect. Nu doar ”cea care spală, calcă şi naşte copii”.

Unde este şi ce face CCA în acest caz? Aloooo!!! Acolo nu sunt şi femei? Ele nu au văzut spotul ăsta? Sau pe ele nu le-a afectat pentru că trăiesc ”într-o ţară democratică şi fiecare are dreptul să facă ce vrea” ?

Dacă ar fi acest spot în SUA emis la televiziuni, de mult era să fie scandal. Big big scandal, cum spun ei. O, dar stop! Sun Communication e companie moldo-americană. Aha deci, la ei nu ar îndrăzni, aici – da. Pentru că se poate, iar drăguţii de noi (cetăţenii, Guvernul) acceptăm orice rahat.

Las’că-i bine, merge şi aşa. Oricum sunt destui care mai văd în femeie un obiect pe care poţi să-l testezi două luni după care să-l arunci sau să-l achiziţionezi. Dar nu, eu nu cred aşa.

Mai era un spot publicitar prin oraş, anti-trafic de fiinţe umane care sărea în ochi spunându-ne: ”Tu nu eşti marfă” . Ăsta ne spune că suntem.

Mi-am amintit şi de o expresie la temă, destul de misogină ”Mergeau pe drum un om şi două femei”. Cine poate – să râdă, eu nu prea pot. Pentru că femeile-s tot oameni.

Pa!, eu am plecat în Sierra Leone!

Treceam acum câteva minute prin PMAN şi mă uit: avem un nou ”locatar” în piaţă. Zic opa, devine interesant. Numai că noul locatar nu şi-a adus încă o căsuţă, o cocioabă. Doar un pat mic, din ăla pliant şi cîteva plapume şi pernă. OK zic, o fi vreun protest. Nimic deosebit, mai ales cum el parcă ultima vreme a cam îmbrăţişat această ”profesie”, s-o fi molipsit de la alţii. Că noi din ăştia avem câţiva. Profesionişti, ce mai.

Dar, ajung să aflu peste câteva minute: John Onoje cere apartament de la autorităţi. 

Am muţit. A venit acum mulţi ani (mai bine de 10) din Sierra Leone, o ţară africană. Unde era război civil. Eu le înţeleg pe toate. Sunt tolerantă. Am prieteni de culoare, şi-i stimez. Doar că… oare cum naiba să ai atâta tupeu? Să fii refugiat şi să ceri apartament? A învăţat limba română. Bravo lui!
Acum la muncă! Cine munceşte – are. Şi chiar dacă în Moldova e mai greu, dacă munceşti, tot nu mori de foame. Important să vrei să munceşti. Că cine caută – găseşte. Şi nu cred că toţi ca unul îl refuză să-l angajeze. Dar nu, el nu vrea, pentru că e mai uşor (are exemplu) să faci bani din proteste,  dosare la CEDO.

Şi poate acum cineva îmi va sări în cap, dar ţara mea, şi a ta, şi alui deja nu are atâţia bani să dea apartamente oricui. Pentru că nici eu nu am locuinţă,  nici tu, nici celălalt. Stăm cu chirie. Şi stăm mai mulţi într-un apartament, împărţim. Pentru că asta e situaţia.

Dar eu să plec în Sierra Leone, să protestez, să cer azil, să cer cetăţenie, şi să mai cer şi apartament la urmă… asta e prea de tot. No, vorba lui Urschi: aici răbdarea mea a crăpat.

P.S. Sunt cetăţean şi am şi eu o părere. O atitudine. O limită.