”Piaţa de purici” de la Gara Feroviară

Citeam zilele trecute acest post despre piaţa de vechituri din jurul Gării feroviare, Chişinău. Şi hm, m-a pus un pic pe gânduri. Şi întrebările au început să apară: şi de ce, mă rog, noi nu putem avea piaţă de vechituri? Şi ce dacă vrem oraş european? Oare oraşele europene nu au aşa ceva? Nu? S-o credeţi voi.
Dar să încep cu un pic de istorie.
Eu ştiam că doar prin ţările sărace sunt astfel de locuri. Locuri unde sărmanii oameni îşi vând bunurile. Dar… mi s-a spulberat această idee în 2008 când, fiind în Japonia la studii, nişte colegi îmi zic: Hai să mergem la Flea market. M-am uitat sceptic la ei. Zic OK, market ştiu ce e aia, da iată flea? Nu stăteam foarte bine cu engleza (nu că acum aş sta :roll:), şi am căutat în dicţionar: flea (eng.) – purice. Zic o mamă dragă, ce piaţă o mai fi şi asta??? Dar scriind alături şi market văd că nenea Goagăl traduce: piaţă de vechituri. M-a pus şi mai mult pe gânduri. Ce, eu acasă nu am piaţă de vechituri? Dar… am mers. Din curiozitate. Să văd: e diferit de ce e la noi, cum e, ce se vinde, la ce preţuri, etc.
Am rămas uimită. Deosebire mare nu este. Doar că… este loc amenajat special pentru asta. Se organizează cam în fiecare weekend dar în locuri diferite din oraş. Uneori în vreo curte mai mare, alteori pe un stadion, ba chiar şi în afara oraşului câteodată (cum ar fi piaţa auto de la Pruncu, unde se vinde şi tehnică de uz casnic adusă din Ioropa 😀 ). Nu ştiu şi dacă se plăteşte o taxă. Nu am putut să aflu. Vânzătorii (nu toţi) cunosc engleza de bază. Sun şi băbuţe, sunt şi tineri, sunt şi lucruri vechi, sunt şi lucruri noi. Sunt şi tarabe ambulante cu mâncare şi băutură (nealcoolică).
Ce se întâmplă în Europa? Păi ce, ei nu-s oameni? Eu nu vând, nu au vechituri? Desigur că au. Iarăşi Google mi-a venit în ajutor. Am găsit aici şi istoria, şi explicaţia, dar şi poze.
Şi acum la Chişinău: tot ce avem nevoie este un loc. Şi avem locuri în păragină, locuri fiind patrimoniul sau al primăriei sau al Guvernului, care pot fi utilizate pentru acest fel de activităţi. Ştiu că s-a  făcut şi la noi un Yard Sale, civilizat, loc amenajat, şi toate alea. Doar că mulţi au spus că de fapt, preţurile-s cam măricele. Şi nu are iz de piaţă de vechituri, ci de o piaţă mai selectă. Aşa o fi sau nu, nu ştiu. Între timp iată ce se face pe lângă Gara feroviară din Chişinău.

Cele mai frumoase creaţii ale proiectului “Tsunami – imagini pentru Japonia”

Realitatea, evident, este crudă. Pentru că această ţară se mai află la marginea unei prăpastii. Pentru că există o mulţine de imagini, poze, care ne demonstrează că Japonia se scufundă într-o criză fără precedent. Creatorii comunităţii CFSL, o comunitate de designeri, ilustratori, scriitori de benzi desenate, a avut ideea excelentă a proiectului ”Tsunami – imagini pentru Japonia”. Scopul – să arate realitatea un pic altfel. Un proiect unde, toată lumea care are un pic de talent, poate veni şi expune opera sa sau ce-l inspiră situaţia actuală din ţara soarelui răsare. Aceste opere vor fi scoase la licitaţie şi apoi, o operă colectivă va aduna toate fondurile ce vor fi donate la Giveasia.org. Un alt mod de a vedea realitatea.

Sursa: http://www.topito.com/

Japonia… show must go on

Cu 2 zile în urmă s-a făcut un an de când a avut loc marele cutremur din regiunea Tohoku, Japonia. Câţiva prieteni şi oameni dragi m-au întrebat de ce nu am scris nimic cu această ocazie. Nu am scris pentru că am vrut să păstrez tăcere. Tăcere şi atât.

Pentru compasiune. Pentru că mai sunt alături de Japonia zi de zi.

Şi iubesc acea ţară. O iubesc pentru tot ce a făcut pentru mine. Dar mai ales, pentru ce am învăţat acolo, ce am învăţat de la oameni.

Pentru că m-am convins că există soluţie la orice problemă şi ieşire din orice situaţieŞi… show must go on 🙂

Pentru că bucuriile, chiar şi cele mai mici, fac viaţa frumoasă. Pentru că merită să ne bucurăm de ele. Pentru că trebuie să trăim azi, fără a aştepta ziua de mâine să fim fericiţi.

Mai jos este un clipuleţ în care vedem cum japonezii se bucură de inaugurarea unei noi linii de tren accelerat.

Vreau şi la noi aşa ceva.

Ori… cum zicea cineva – când cresc mare, vreau să fiu japonez 🙄

Autobuzele şcolare japoneze

În timp ce autorităţile noastre se bat cap în cap cum să asigure autobuze şcolare pentru elevii care au rămas fără şcoală în sat/comună în procesul de implementare a aşa-zisei “reforme educaţionale”, în Japonia copiii au parte de aşa ceva.

Şi oare unde e dreptatea? De ce copiii noştri nu merită aşa autobuze? Că doar constituţia ah draga de ea 🙄 ne asigură dreptul.

Cum ia naştere o katana japoneză

Korehira Watanabe este unul din doar 30 de maeștri fierari capabili să creeze o katana după metodele tradiționale. Specializat pe un anumit tip de sabie din perioada Koto (794-1333), Watanabe spune că i-a luat mai bine de 35 de ani pentru a reproduce tehnicile vechilor artizani.


Katana este un tip de sabie japoneză (nihontō), numită de multe ori și “sabie de samurai”. Termenul katana mai poate fi folosit pentru orice sabie japoneză curbată cu lungimea lamei mai mare de 60 cm. Acesta este însă folosit deseori greșit pentru săbiile japoneze în general. Din punct de vedere istoric, ea a devenit inseparabilă de samuraiul din perioada feudală a Japoniei, și a devenit cunoscută pentru abilitatea ei de tăiere și a ascuțimii sale.