”Piaţa de purici” de la Gara Feroviară

Citeam zilele trecute acest post despre piaţa de vechituri din jurul Gării feroviare, Chişinău. Şi hm, m-a pus un pic pe gânduri. Şi întrebările au început să apară: şi de ce, mă rog, noi nu putem avea piaţă de vechituri? Şi ce dacă vrem oraş european? Oare oraşele europene nu au aşa ceva? Nu? S-o credeţi voi.
Dar să încep cu un pic de istorie.
Eu ştiam că doar prin ţările sărace sunt astfel de locuri. Locuri unde sărmanii oameni îşi vând bunurile. Dar… mi s-a spulberat această idee în 2008 când, fiind în Japonia la studii, nişte colegi îmi zic: Hai să mergem la Flea market. M-am uitat sceptic la ei. Zic OK, market ştiu ce e aia, da iată flea? Nu stăteam foarte bine cu engleza (nu că acum aş sta :roll:), şi am căutat în dicţionar: flea (eng.) – purice. Zic o mamă dragă, ce piaţă o mai fi şi asta??? Dar scriind alături şi market văd că nenea Goagăl traduce: piaţă de vechituri. M-a pus şi mai mult pe gânduri. Ce, eu acasă nu am piaţă de vechituri? Dar… am mers. Din curiozitate. Să văd: e diferit de ce e la noi, cum e, ce se vinde, la ce preţuri, etc.
Am rămas uimită. Deosebire mare nu este. Doar că… este loc amenajat special pentru asta. Se organizează cam în fiecare weekend dar în locuri diferite din oraş. Uneori în vreo curte mai mare, alteori pe un stadion, ba chiar şi în afara oraşului câteodată (cum ar fi piaţa auto de la Pruncu, unde se vinde şi tehnică de uz casnic adusă din Ioropa 😀 ). Nu ştiu şi dacă se plăteşte o taxă. Nu am putut să aflu. Vânzătorii (nu toţi) cunosc engleza de bază. Sun şi băbuţe, sunt şi tineri, sunt şi lucruri vechi, sunt şi lucruri noi. Sunt şi tarabe ambulante cu mâncare şi băutură (nealcoolică).
Ce se întâmplă în Europa? Păi ce, ei nu-s oameni? Eu nu vând, nu au vechituri? Desigur că au. Iarăşi Google mi-a venit în ajutor. Am găsit aici şi istoria, şi explicaţia, dar şi poze.
Şi acum la Chişinău: tot ce avem nevoie este un loc. Şi avem locuri în păragină, locuri fiind patrimoniul sau al primăriei sau al Guvernului, care pot fi utilizate pentru acest fel de activităţi. Ştiu că s-a  făcut şi la noi un Yard Sale, civilizat, loc amenajat, şi toate alea. Doar că mulţi au spus că de fapt, preţurile-s cam măricele. Şi nu are iz de piaţă de vechituri, ci de o piaţă mai selectă. Aşa o fi sau nu, nu ştiu. Între timp iată ce se face pe lângă Gara feroviară din Chişinău.

Autobuzele şcolare japoneze

În timp ce autorităţile noastre se bat cap în cap cum să asigure autobuze şcolare pentru elevii care au rămas fără şcoală în sat/comună în procesul de implementare a aşa-zisei “reforme educaţionale”, în Japonia copiii au parte de aşa ceva.

Şi oare unde e dreptatea? De ce copiii noştri nu merită aşa autobuze? Că doar constituţia ah draga de ea 🙄 ne asigură dreptul.

Cum ia naştere o katana japoneză

Korehira Watanabe este unul din doar 30 de maeștri fierari capabili să creeze o katana după metodele tradiționale. Specializat pe un anumit tip de sabie din perioada Koto (794-1333), Watanabe spune că i-a luat mai bine de 35 de ani pentru a reproduce tehnicile vechilor artizani.


Katana este un tip de sabie japoneză (nihontō), numită de multe ori și “sabie de samurai”. Termenul katana mai poate fi folosit pentru orice sabie japoneză curbată cu lungimea lamei mai mare de 60 cm. Acesta este însă folosit deseori greșit pentru săbiile japoneze în general. Din punct de vedere istoric, ea a devenit inseparabilă de samuraiul din perioada feudală a Japoniei, și a devenit cunoscută pentru abilitatea ei de tăiere și a ascuțimii sale.

Avem zebre creative în Chişinău

Acum câteva zile citeam precum că Publika TV s-a apucat să deseneze zebre acolo unde acestea lipsesc, însă ar fi necesare. O campanie de sensibilizare, eu zic că e o campanie super. Mai ales, având în vedere că la noi vopseaua folosită pentru a desena zebre e mai puţin rezistentă decât machiajul unei domnişoare 🙄 . În ştire scrie:

“Scrieţi-ne mesajele voastre pe fiiatent@publika.md sau sunaţi-ne la 81-55-55 sau 804-804. Care sunt cele mai grave probleme din trafic cu care vă confruntaţi în localitatea voastră? Spuneţi-ne unde nu sunt treceri pietonale, dar este nevoie de ele, iar noi vom veni să le desenăm.”

O doamnă a văzut ştirea şi a încercat norocul. A fost trimis un e-mail la adresa menţionată şi… surpriză: a doua zi deja era desenată zebra pe locul indicat. Dovada o vedeţi aici.

Apoi campania s-a extins regional, ajungând în Găgăuzia 🙂 .

Bravo. Frumos. Creativ. Inventiv. Şi haios, de ce nu?

Acum un an, au fost desenate pe bd. Ştefan cel Mare treceri de pietoni în formă de clape de pian.

Doar că nu a fost extinsă. Nu a avut bani primăria. Hmmm, ca de obicei, de altfel. Nu ştiu dacă şi anul curent a fost repetată acţiunea, dar cred că ar fi fost binevenită.

Ştiam de o campanie în Stockholm unde, pe scările de la gura de metrou au fost montate clape de pian cântătoare. Apoi campania a fost preluată de mai multe oraşe din lume. Până acolo noi mai avem. Da, mult timp. Mai pui că nici metrou nu avem 😐 .

Însă ce voiam să spun e că începutul e bun.

P.S. Sper ca idilul capitalei să nu viseze noaptea că aceste zebre nevinovate colorează prea mult oraşul, şi să deie ordin a fi şterse. Nu că m-aş mira, dar ar fi păcat.

Am făcut un simplu search pe google şi am găsit zebre creative. Mie mi-au plăcut chiar 😉

Doar un semn? Sigur nu!

Căutând prin atotştiutorul google, am dat de o definiţie interesantă a semnului: A sign is something that implies a connection between itself and its object.

E doar în engleză, în română pe acelaşi site nu am gasit, dar are un sens mai profund decât pare la prima vedere, dacă stăm să analizăm un pic.

Am stat şi m-am gândit. Şi iar am stat. Şi iar m-am gândit. Şi tot aşa până mi-am amintit şi adunat o mulţime de semne care, doar după ce au avut loc unele evenimente, mi-am dat seama în sfârrrşit, ar spune cineva 😳  că efectiv, la fiecare secundă, viaţa sau soarta, ne arată câte un semn, Doar că, noi fiind mult preaocupaţi de alte griji cotidiene, nu stăm să le observăm, nu avem putere, timp sau dorinţă să atragem atenţia. Că deh, cum să observi nişte semne? Darămite să te mai conduci de ele? Ori chiar să iei decizii? Tre să fii nebun, nu?

Nu cred. Trebuie doar să le urmăm şi să nu ne împotrivim. Aş spune mai multe, dar e foarte personal. Însă, sunt convinsă – semnele există şi nu trebuiesc neglijate. Că nu există în zadar. Nimic nu este întâmplător sau în zadar. Nimic.

Să nu-mi ziceţi că e doar un film. Nu, e doar un exemplu. Căci viaţa bate filmul. Da da, o bate măr 🙄 .