Pa!, eu am plecat în Sierra Leone!

Treceam acum câteva minute prin PMAN şi mă uit: avem un nou ”locatar” în piaţă. Zic opa, devine interesant. Numai că noul locatar nu şi-a adus încă o căsuţă, o cocioabă. Doar un pat mic, din ăla pliant şi cîteva plapume şi pernă. OK zic, o fi vreun protest. Nimic deosebit, mai ales cum el parcă ultima vreme a cam îmbrăţişat această ”profesie”, s-o fi molipsit de la alţii. Că noi din ăştia avem câţiva. Profesionişti, ce mai.

Dar, ajung să aflu peste câteva minute: John Onoje cere apartament de la autorităţi. 

Am muţit. A venit acum mulţi ani (mai bine de 10) din Sierra Leone, o ţară africană. Unde era război civil. Eu le înţeleg pe toate. Sunt tolerantă. Am prieteni de culoare, şi-i stimez. Doar că… oare cum naiba să ai atâta tupeu? Să fii refugiat şi să ceri apartament? A învăţat limba română. Bravo lui!
Acum la muncă! Cine munceşte – are. Şi chiar dacă în Moldova e mai greu, dacă munceşti, tot nu mori de foame. Important să vrei să munceşti. Că cine caută – găseşte. Şi nu cred că toţi ca unul îl refuză să-l angajeze. Dar nu, el nu vrea, pentru că e mai uşor (are exemplu) să faci bani din proteste,  dosare la CEDO.

Şi poate acum cineva îmi va sări în cap, dar ţara mea, şi a ta, şi alui deja nu are atâţia bani să dea apartamente oricui. Pentru că nici eu nu am locuinţă,  nici tu, nici celălalt. Stăm cu chirie. Şi stăm mai mulţi într-un apartament, împărţim. Pentru că asta e situaţia.

Dar eu să plec în Sierra Leone, să protestez, să cer azil, să cer cetăţenie, şi să mai cer şi apartament la urmă… asta e prea de tot. No, vorba lui Urschi: aici răbdarea mea a crăpat.

P.S. Sunt cetăţean şi am şi eu o părere. O atitudine. O limită.