Avem nevoie de puţină toleranţă-n plus

În maxi-taxi. Mai exact 160. Nu era aglomerat, având în vedere că era weekend. Toţi pasagerii erau aşezaţi.

O doamnă cu doi copii stătea pe scaunele din faţă. Cel mai mare avea maxim 5 ani, mezinul – maxim 1 an.
Ambuteiaj pe străzile Columna şi Ismail. Dar un ambetiaj de-a dreptul plictisitor. Cred că am stat pe Columna (pe lângă piaţa centrală) nu mai puţin de 20 de minute. Nici pe Ismail nu a fost mai bine. La un moment dat, ăla micu’ începe a face nazuri. Se plitisea copilu’. E şi firesc, dacă un adult nu are ocupaţie (citit sau ascultat muzică/ştiri în căşti) apoi îşi iese din pepeni, ce să mai zici pentru un copil: transpiraţie, miros nu tocmai din cele mai plăcute, etc.

Maică-sa (ingenioasă fumeie :roll:), a scos telefonul mobil, a pus melodia aia cu pinguinii (care mai nou a înlocuit tradiţionala Băsmăluţă pe la nunţi). Destul de enervant, de acord. Mai ales că toată lumea era plictisită şi întârzia undeva. Asta punea încărcătură şi mai mare-n atmosferă.

Ei, nu au trecut mai mult de 5 minute şi, o doamnă destul de agresiv zice:

– da vîkliuchite etu vaşu muzîku. ia ne mogu terpeti eio. voditel’, zdelaite şto-nibudi.

La care mama copilului îi spune destul de calm (dar în română): “Doamnă, copilul plânge, aşa stă liniştit. Mai bine ascultăm cum plânge, sau muzică?”

– da kaneşhna. vaşî deti izbalovannîe, vot kto vaşî deti. voditeli, ia şeass takoe ustroiu. i jalobu napişu.

Desigur, nimeni nu a intervenit în apărarea doamnei. Nici eu (ştiu, sunt lasă :oops:) .
Doamna a închis muzica, copilul a început a plânge  şi şoferul, destul de agresiv i-a zis doamnei sau îşi linişteşte copilul, sau să coboare.

A coborât. Tot nimeni nu a zis nimic.
Am rămas uluită, dar şi fără cuvinte.

Cine are dreptate? Ce se putea de zis/făcut în acest caz?