Fata tatei patrioaie

Mă consider o persoană norocoasă – am părinţi tineri, sănătoşi, liberi în gândire şi acţiune. Nu am fost vreodată impusă să fac ce vor ei – mereu am avut libertatea de a lua decizia după bunul plac. Am vrut să merg la studii în România – poftim, m-au ajutat şi susţinut cum au putut mai bine. Am vrut să muncesc fiind studentă – nu m-au oprit. Iarăşi m-au susţinut, şi nu pentru că nu aveau cum să mă ajute financiar, ci pentru a cunoaşte şi preţui banul câştigat cu “sudoarea frunţii”, cum spune taică-meu. Am vrut să merg la studii de masterat – poftim, dragul tatei, nimic nu te opreşte. Mergi unde vrei. Am vrut să merg la capătul lumii, unde pământul se cutremură ori de câte ori îi doreşte nucleul ori plăcile tectonice – poftim, dar ai grijă ❗ . Nici când s-a întâmplat marele dezastru din 11 martie nu mi-au zis “vină acasă ori te aducem noi cu forţa”. Nu. M-au lăsat să iau decizia după bunul meu cuget şi plac, deşi ştiu că nu puteau dormi de lacrimi şi emoţii.

Analizând toate astea, pot spune că sunt norocoasă. Or, depinde cum văd eu acest noroc. Şi un MULŢUMESC enorm părinţilor mei.

Însă-mi amintesc bine acum 5 ani, când eram proaspăt absolventă de facultate, bucuria şi mândria tatei (şi a mamei, desigur ;)), şi eu verde încă, am zis: eu vreau să mă întorc la Chişinău, vreau să muncesc acasă, vreau să fac multe pentru ţara asta. 

Atunci tăticu-mi zice: vezi şi tu, la Bucureşti ai mai multe şanse, oportunităţile se înzecesc acolo (dacă nu chiar însutesc). Şi uşa spre alte ţări e deschisă, sau cel puţin nu încuiată. Că din Moldova să ajungi departe e mai greu, uneori tre’ să sari peste geam 🙄.

Eu: nu şi nu, vin acasă şi gata, voi răsturna munţii. Nu m-a oprit nimeni, au mai fost tentative de-a mă convinge, dar zadarnice. Poate că-n suflet taică-meu a ştiut ce a ştiut,  poate chiar şi-a spus ah, asta e fata tatei patrioată. Aham, numai că fata tatei nu a fost patrioată, ci patrioaie.

Da, patrioaie, pentru că nu trebuia să vin acasă, nu trebuia să mă gândesc la ţara asta, aşa cum ea nu se gândeşte la mine. Acum o văd şi ţin acolo unde ea (a se citi Moldova) mă vede şi ţine pe mine. Drept acolo – după cum se vede în poză :oops:.

14 comments on “Fata tatei patrioaie

  1. O vorbă de la bunică-mea se potriveşte aici:

    “Cine n-ascultă de părinţi, plânge cu lacrimi fierbinţi!”

    …mai ales când părinţii s-au dovedit de atâtea ori (cum reiese din cele de mai sus) că nu impun nimic, sunt deschişi şi cu adevărat iubitori.

  2. Pingback: » Încurajare sau patriotismul gol-goluţ «

  3. Nu e doar problema parintilor. E si anturajul fetei. Daca ne gandim, unde parintii sunt severi copiii fug de acasa, ajung drogati si asa mai departe. Anturajul strica cel mai mult.

  4. Mai există şi un tipaj de oameni, care mereu încearcă să-şi impună părerea fără a o respecta pe a celuilalt, mai ales când vine vorba de nişte lucruri mai vagi şi mai uşor de comentat ca patriotismul şi dragostea de ţară, care îşi arată fundul la cetăţenii săi, alta e problema că din tot aceeaşi oameni şi e formată ţara asta, şi dacă nu are nevoie de tine şi îi place să se scalde în rahat fără a se schimba nimic la ce bun să o impui tu ?

  5. oricum , cineva spune ce este, dar cineva spune cum ar vrea sa fie. daca se socoate cauza gresita, se pune mina spre a o indrepta nu acuza, cu argumentari nu cu vorbr goale, caci de a vedea neajunsurile celorlalti sintem gata oricind, dar pe ale noastre – niciodata.

  6. Sia iaca na, rasturnam inrebarea. “Ce ai facut tu pentru tara ta si ce a facut ea pentru tine?” bravo. Mia placut.
    asha, metaforic vorbind reiese ca eshti o patrioaie intre patrihoti.
    eshti?…TOTI SINTEM!!!

  7. Lumea mai comentează şi pe google plus 🙂
    Referitor la “Patrie” 🙂 – patria e acolo unde e familia ta, dacă ai simţit că trebuie să te întorci, înseamnă că acolo e familia ta şi acolo tu te simţi comfortabil, acum trebuie doar să faci treabă, mai greu, mai uşor, dar trebuie să încerci să faci ceva şi nu pentru Patrie, ci pentru tine, pentru că Patria eşti tu, ca cetăţean activ şi plătitor de impozite! 🙂

      • Doi viermi, tată și fiu, își făceau veacul printr-un rahat. La un moment dat ies din el să mai ia câte o gură de aer.
        – Tată – întreabă fiul, văzând soarele -, ce e obiectul acela strălucitor?
        – Soarele fiule, răspunde tatăl.
        – Dar masa aceea albastră pe care stă soarele, ce e?
        – Cerul, copile.
        – Dar firele astea verzi ce ne înconjoară, ce sunt?
        – Este iarbă, fiule, îi răspunse tatăl.
        – Vai, tată, dar dacă este așa frumos afară, noi de ce stăm mereu în rahat?
        – Din patriotism, fiule. Din patriotism.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s