Ghid de spălat creierii

Până acum un timp, nu deschideam mapa Spam, făceam empty imediat. Până când într-o zi, din greşeală, a ajuns un mesaj important acolo. De atunci – deschid, analizez adresele şi subiectul, după care şterg ce e de şters. Azi, cu un ochi deschis şi unul închis de nesomn, văd un e-mail cu denumirea “Ghid de înşelat – cum să înşeli şi să nu fii prinsă”.

Zic măăăi, ia uite, şi de astea deja au apărut. Cândva era ghid de frumuseţe, ghid de sănătate, ghid de educat copiii. Mai curând vedem ghid cum să-ţi ţii soţul acasă, ghid sexual, ghid de manipulare şi am ajuns s-o văd şi pe asta ghid de înşelat. Şi am deschis, tentaţia era prea mare – oare chiar sunt paşi concreţi indicaţi? Da, era ceva. Vag, nu chiar instrucţiune, dar sfaturi erau.  Şi culmea – unele femei chiar citesc şi cred asta.

O să mă întrebaţi ce am căutat eu acolo, de ce am deschis pagina. Pentru că am vrut să văd ce prostii de spălat creierii se scriu acolo.

Şi m-am întrebat: da oare câte femei citesc şi iau aminte ce e scris acolo? Multe? O fi. Cele care vor să înşele dar nu au curajul, că nu au avut pân acum un ghid acătării 😈 . Şi dacă scrie în ghid, deci se poate? Gataaaa, avem liber la înşelat. bull shit

Dar hai să facem un ghid pentru spălat creierii celor ce mai cred în PCRM  :mrgreen:. Îs rea, ştiu. Sau un ghid cum să nu crezi tot ce se scrie în alte ghiduri de căcat

Chiar e greu de căutat cărţi bune, scrise de oameni şcoliţi, nu toţi jurnaliţeii ăştia care nu au ce scrie şi inventează roata. Sunt gratis, la bibliotecă. Dar stai, am uitat. Suntem o naţiune care nu citeşte cărţi. Suntem o naţiune care crede în ghiduri. Şi fără coloană vertebrală (a se citi coaie).