O felie de prietenie

Împinsă de împrejurări şi întâmplări neprevăzute, m-am întrebat: ce este prietenia?

Si chiar, oare ce este? Am încercat să dau definiţie dar mi-a ieşit una prea complexă, întortocheată şi care, culmea, după ce o scrisesem, nu o mai înţelegeam nici eu.

Este o relaţie dintre două persoane, care se întreţine cu multă grijă, nefiind bazată pe careva interese materiale. Mai ştiu că prietenia este bazată, în primul rând, pe sinceritate. Dar ce ne facem când unul din cei doi, nu acceptă să i se spună adevărul perceput de celălalt? Căci, adevărul e ceva foarte relativ, precum e orice în lumea asta, de altfel. Îl spunem oricum ori tăcem, cu riscul ca în relaţie să apară nori, care devin din ce în ce mai negri, precum e cerul deasupra Moldovei de câteva zile? Mereu m-am considerat o persoană directă, chiar dacă deseori mi se spune că adevărul dureros trebuie ascuns şi spus doar când se iveşte o ocazie favorabilă. Eu îl spun poate prea des şi ne-diplomat.

Apoi, mai cred că între prieteni există şi ingredientele necesare menţinerii relaţiei, precum: respectul, încrederea, toleranţa, iertarea.

Mi-a venit cam greu să enumăr ingredientele de mai sus, în gând venindu-mi ce NU ar trebui să existe între prieteni: invidia, gelozia, reproşurile, minciuna, răzbunarea. Pentru mine, există câteva fraze care pot distruge o relaţie uşor, dacă sunt neîntemeiate sau folosite ca şantaj. Exemplu: vezi cum eşti, şi mai spuneai că-mi eşti prieten! ; cu mine te porţi aşa, dar cu X te porţi mai bine/frumosgata, ai făcut cunoştinţă cu altcineva şi pe mine mă ignori. Cu siguranţă mai sunt şi altele, dar aceste fraze mi-a fost dat să le aud ultima vreme.

Încă ceva: a nu se confunda o relaţie de prietenie cu una de iubire. E diferit! Chiar dacă într-o relaţie amoroasă gelozia nu e benefică, lipsa ei la fel nu e dorită. Dozată e sarea şi piperul necesar. Aici, însă, gelozia nu are ce căuta. Odată ce se simte din partea unuia din prieteni gelozie, gata, s-a rupt. Poate nu de tot, dar ruptura este.

Până ceva timp în urmă, credeam că poţi încerca să schimbi câte ceva în persoanele apropiate. Dar, m-am convins de nenumărate ori că e cu neputinţă de a avea  succes. Sau chiar daca e, sunt necesare eforturi enorme din partea amândurora. Or, fiecare om este o personalitate, are un caracter, educaţie, pe care, dacă nu le accepţi, cel mai simplu ar fi să renunţi decât să te apuci de modelat. Fii sincer cu tine şi recunoaşte că, deşi ţi-ar plăcea să deţii controlul asupra mai multor lucruri, nu iţi este suficient timpul care-l ai să-ţi vezi de viaţa ta, nu încă de a altora. Lasă-i pe ceilalţi să fie aţa cum sunt, iar tu fii aşa cum eşti, şi acceptă şi respectă asta. Persoanele care ating un nivel de maturitate emoţională, mă vor înţelege despre ce tot aberez, sunt convinsă de asta.

Este imposibil să fie de acord cu tine cineva 100%. Nu există măcar un om pe tot acest globuleţ mic numit Pământ, care să gândească la fel ca tine.

Cred ca mai sunt multe de spus, dar eu deja am spus în linii mari, părerea mea.

P.S. daca am rănit pe cineva, mai ales dintre prietenii mei, public aici, pe blogul meu, îmi cer scuze.

5 comments on “O felie de prietenie

  1. da, kiar nu da doamne…. ar fi jale pe lumea asta… da de prietenie… hmmmmm…. e ca si relatia m-f: atata timp cat exista interese comune va exista si “prietenia”…. cand dispar interesele dispare si ceea ce nu a fost, adica “prietenia”…

  2. corect spus”Este imposibil să fie de acord cu tine cineva 100%. ”
    e important in ce mod asta se reflecta.
    relatiea amoroasa si iubire , is kam diferite lukruri. multe “iubiri” sau facut cioburi mici kind au ajuns la kotituri mai anevoioase. eu cred ca daca nui IUBIRE in orce relatie, aceea nui relatie, fie prietenie sau altceva, acela e debit credit sh gata.
    – “dac vrei sa skimbi lumea incepe de la tine” , nushtiu sini o zis, da o zis korect, da si tu asta ai mentionat”suficient timpul care-l ai să-ţi vezi de viaţa ta, nu încă de a altora”.
    am auzit nu demult un kaz , kind sau innecat 3 frati: am comentat cam asa: da, iaka aishtea sint frati adevarati. tot la fel pot spune si despre prietenie, pentru ka legatura de singe nu inseamna nimik pina nui relatie de prietenie.
    definitie “upload fara download”
    sa am iertatre dak kumva am skris prostii
    prietenia sau orce relatie dispare atunci kind apare contabilitatea dubla. prin asta multi trec, dar daka este sperantsa ka cel kare se foloseshte de ase mod de a askunde ceva, se va indrepta, atunci face de asteptat, de iertat si de continuat relatia, dar daca nu, de mai dat o sansa))))))

    ADEVARUL in antikitate se folosea des intrebarea “ce este adevarul”, nia-i pare ca prietenie-iubire- adevar sunt sinonime. adevarul este etalonul ku kare kintarim orce relatie, daca el nui, nika nui, sh nish noi nu suntem.

    maladets!!! le spui la lukruri pe nume, blogul e de nota 10+

  3. Oamenii cu care am relatie cu anumite foloase reciproc avantajoase, ii consider mai mult amici, parteneri. Persoanele a caror companie imi este placuta, avem interese comune, suntem pe aceeasi lungime de unda, ii consider prieteni sau si mai bine – prieteni adevarati! Am astfel de prieteni, unii mai vechi, altii mai noi si stiu ca daca-i sun la o bucata de noapte si le cer un ajutor, cumva ma vor ajuta! Dar am obtinut astfel de relatie puternica, deoarece am fost dispus sa ofer acest lucru, chiar si fara sa urmaresc un rezultat pentru mine.
    Cine reproseaza cu acele fraze de mai sus din post…. are o atitudine usor egoista fata de tine, are nevoie de tine pentru ca-i oferi atentia pe care o vrea!

    Principiul meu e simplu in selectarea prietenilor – observ daca avem interse comune (avem despre ce vb), ofer prietenia si iarasi observ daca persoana este capabila sa raspunda la fel, sau daca este doar un “prieten vampir” 😀 Se selecteaza de la sine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s